Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” – Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” Iași a desfășurat pe platforma zoom, marți, 18 ianuarie 2022, activitatea: Pe urmele lui Eminescu… la Bibliotecă.
Manifestarea s-a înscris în programul consacrării celor 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu ca zi a culturii naționale ce formează axa identitară a națiunii române.
Elevii celor zece clase primare au fost receptivi și entuziaști alături de profesorii lor și au fructificat pe deplin prezența reprezentantului Bibliotecii Județene Iași care a prezentat succint:
– promovarea valorilor cultural-educative locale și naționale prin diseminarea informațiilor despre opera şi viaţa poetului Mihai Eminescu, dar și motivarea elevilor pentru cunoașterea patrimoniului cultural românesc prin dezvoltarea dragostei pentru literatura română clasică şi contemporană;
– accesând pagina web a bibliotecii s-a prezentat structura organizatorică de comunicare a colecțiilor și serviciile oferite cititorilor; activitățile și proiectele culturale; catalogul online; pagina facebook a bibliotecii etc., biblioteca fiind astfel, o experiență de viață pentru tânărul cititor unde, întotdeauna, va fi mereu ceva de descoperit pe rafturile sale.
La finalul întâlnirii cum am fi putut să-l sărbătorim mai bine pe Eminescu, de ziua lui decât citindu-l?! Am avut plăcerea să ascultăm elevii participanți cu câteva momente poetice dedicate lui Mihai Eminescu ce va dăinui peste veacuri, pentru că el se constituie și se impune, prin forța de model formativ, ca o permanență în procesul educațional al copiilor / tinerilor.
La bibliotecă, cititorii noștri vor găsi întotdeauna o ambianță confortabilă adecvată studiului, accesul liber la raftul de referință, un spațiu destinat activităților de animație culturală unde, lectura se completează perfect cu jocul educativ, cărțile și imaginile.
Articole similare
Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!
Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul
De-a lungul istoriei, oamenii au căutat să acceadă la frâiele puterii și să conducă lumea. Femeile au exercitat și ele puterea politică încă din timpul Antichității. Cleopatra este un exemplu grăitor în acest sens. Pornind de la soțiile împăraților romani din Vest și împărătesele Imperiului Bizantin și trecând prin saloanele femeilor din Franța și alte țări, ajungem în zilele noastre la funcțiile de conducere ale femeilor din lumea occidentală. Încă mai sunt multe prejudecăți legate de aceste aspect în alte părți ale lumii. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii










