Luni, 27 martie 2017, de la ora 13.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a susținut o nouă activitate din cadrul proiectului „Magia științei”, care s-a desfășurat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.
Avem în concurs următoarele echipe: „Campionii”, „Vulturii Cerului”, „Pufoșeniile”, „Cheile Misterului”, „Micii Matematicieni”. Alături de profesor Bronia Panainte, elevii vor alege probleme de matematică și logică care să pună în dificultate echipele concurente.
Pentru a selecta exercițiile copii au ales cărți de matematică din colecțiile bibliotecii – Secția pentru copii.
„Magia Științei” este manifestarea care se adresează amatorilor. Se desfășoară în cadrul proiectului „Intersecții” al Bibliotecii Județene Iași, care valorifică suprapunerea dintre literatură și diferitele ramuri ale științei.