Acasă Sediul central „O carte pentru vârsta a treia”: „Sfârșitul Primului Război Mondial” (19.11.2019)

„O carte pentru vârsta a treia”: „Sfârșitul Primului Război Mondial” (19.11.2019)

6
0

Marți, 19 noiembrie 2019, la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Bucium, Iași, reprezentanții Bibliotecii Județene au prezentat cărțile care au ca subiect „Sfârșitul Primului Război Mondial”, în cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.

Condițiile Armistițiului de la Compiègne semnat între Aliați și Germania au determinat apariția unor „scântei” pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. La data de 11 noiembrie 1918 s-au împlinit 101 ani de când a fost încheiat acesta. Primul Război Mondial s-a desfășurat de-a lungul a patru ani de conflict sângeros în care Europa a pierdut un număr necunoscut de vieți omenești. Lucrările aduse în fața publicului povestesc întâmplările acelei perioade și într-o oarecare măsură consecințele care s-au răsfrânt asupra existenței ulterioare a Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here