Distribuie
Cunoașteți un profesor bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a susținut pregătirea școlară a copilului dumneavoastră, organizând cercuri de specialitate, susținându-l la concursuri, dându-i sfaturi utile pentru dezvoltarea talentului său?
Cunoașteți un antrenor, care a descoperit talentul copilului dumneavoastră și care l-a ajutat să-şi dezvolte aptitudinile în domeniul sportiv cel mai potrivit pentru el?
Vă mai amintiți un profesor, care v-a lansat în carieră și la care v-ați putut întoarce oricând pentru sfaturi și sprijin profesional?
Ajutați-ne să-i găsim pe cei mai buni dintre acești profesori, antrenori, mentori!
Dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru Excelență în Educație. Fundația Pentru Comunitate premiază anual 10 profesori și antrenori.
Modalitatea de nominalizare și evaluare și formularul: AICI
Premiul Mentor pentru Excelență în Educație se acordă acelor profesori sau antrenori care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași atât intelectual cât și moral. Excelența educativă a acestor profesori antrenori, mentori a condus generații întregi spre succes, activitatea lor a rămas însă în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura efortului depus.
În cadrul programului, lansat prima dată în 2010, anual sunt premiați 10 profesori și antrenori, premiul constând dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi, și o sumă în valoare de 8.000 de lei.
Videoclipurile cu premianții 2010-2015: AICI
Articole similare
Sub egida Zilei Naționale a Lecturii (15 februarie), Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași și cu Liceul Teoretic EVISS Iași au desfășurat evenimentul: Astea-s basme! Coduri comportamentale ascunse în literatura populară în data de 13 februarie 2026 în cadrul unității preuniversitare. Dialogul viu, stimulativ și de calitate educațională pentru elevii Liceului Teoretic EVISS Iași prin intervențiile derulate în timpul evenimentului au oferit un cadru ofertant de interschimb de experiențe în direcția aplicării educației de calitate bazată
Joi, 12 februarie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași a desfășurat o activitate dedicată Zilei Naționale a Lecturii, aniversată anual la 15 februarie, intitulată Mai aproape de carte. Elevii de liceu, coordonați de prof. religie Cornelia Marie – Jean Stoian, bibliotecar Irina Pandele, prof. religie – franceză Veronica Roșu, prof. socio-umane Anda Credinciosu, prof. diriginte Bianca Cruț, au participat la o întâlnire cu serviciile oferite de biblioteca județeană celor tineri și cu acele cărți în special care vorbesc despre familie. Am fost onorați
În ziua de 15 februarie sărbătorim Ziua Națională a Lecturii. Este data la care s-au născut două mari personalități ale culturii române: Spiru Haret și Titu Maiorescu. Criticul literar a activat mult timp la Iași, ca întemeietor al Junimii și al Convorbirilor Literare. Astăzi, scriitorii ieșeni fac și ei carieră la nivel național! De Ziua Națională a Lecturii, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre scriitorii ieșeni contemporani, precum: Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și alții. La


