Distribuie
Noaptea Europeană a Muzicii Clasice, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită publicul meloman la „Noaptea Europeană a Muzicii Clasice”, care va avea loc joi, 18 iunie, 2015, începând cu ora 18.00, în Sala de Lectură. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Europe Direct Iaşi cu susținerea Comisiei Europene şi a Reprezentaţiei Comisiei Europene în România. Cu această ocazie, Orchestra Palatului Copiilor din Iași va susține un mini-concert de muzică clasică europeană.
„Noaptea Europeană a Muzicii Clasice” este la prima ediție, are ca motto Go Global Act Local și îşi propune să promoveze muzica clasică în rândul populaţiei urbane şi nu numai, încercând să arate o nouă faţetă a muzicii culte, necunoscută încă de mulţi dintre noi, cum ar fi spaţiul de desfăşurare al concertelor, vestimentaţia şi vârsta artiştilor, cum şi noi abordări/ orientări ale acestui gen muzical.
„Noaptea Europeană a Muzicii Clasice” este un eveniment regional, care se va desfășura sincron în patru orașe, la inițiativa centrelor Europe Direct Nord-Est Iași, Suceava, Botoșani și Comănești.
Participarea este gratuită.
Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.
Articole similare
Stimați utilizatori, Vineri, 17 iulie 2026, începând cu orele 14:00 programul cu publicul la sediul central al Bibliotecii va fi sistat pentru realizarea dezinsecției spațiilor.
Nu-ți mai amintești titlul exact al romanului? Începea cu „Fata...” ori „Femeia...” sau, poate, „Soția...”? Nu-i nimic! La Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași regăsiți toate aceste variante și multe altele într-o expoziție de carte inedită. Sperăm să vă inspire să le împrumutați pentru vacanța de vară!