Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 12 martie 2015Timp citire: 1,6 min

Distribuie

librex sorohan

Lansare de carte în cadrul Librex 2015, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” vă invită vineri, 13 martie, începând cu ora 16.00, la Sala de Lectură, la lansarea cărții Forme și funcții ale grotescului în proza românească, apărută la Editura Universitas XXI (2014). Autor: Gabriela Petrache. Coordonator: prof. univ. dr. Elvira Sorohan. Prezintă: prof. univ. dr. Constantin Dram (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași).

Gabriela Petrache este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Iași, gradul I, doctor in filologie (2005), profesor metodist al ISJ Iași, coordonator de practică pedagogică (studenți ai Facultății de Litere), membru în Consiliul Consultativ al Tinerilor profesori – ISJ Iași. A elaborat ghidului metodologic Repere teoretice și praxiologice pentru aria curriculară limbă și comunicare, sub coordonarea prof. dr. Camelia Gavrilă (în cadrul proiectului „La un click de educația moderna și eficientă”).

„Grotescul este o constantă a umanității care depășește tărâmul esteticii și invadează frecvent universul cotidian. De aici poate și seducția exercitată asupra spiritului uman care citește, dincolo de numeroasele interpretări care i se pot asocia, natura lui serioasă și tulburătoare, care-i conferă statut de oglindă a realității, de adevăr intuit dincolo de aparențe. La acesta se adaugă efectul cathartic al grotescului, concretizat în aceea că artistul produce instanțe grotești iar iubitorul de artă acceptă grotescul în speranța accederii, prin el, la starea contrarie, sublimul. Nu este mai puțin adevărat că nostalgia frumosului este dinamul artei asupra formelor urâtului.” (Gabriela Petrache)

Vă așteptăm vineri, 13 martie, ora 16.00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene (Galeriile comerciale Ștefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin).

Evenimentul este înscris în agenda Librex 2015.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.

Articole similare

  • Animați de primele raze ale soarelui, bondăreii clasei I de Colegiul Național “Octav Băncilă” Iași, însoțiți de prof. înv.primar Lăcrămioara Gabriela Frenț, au adus primăvara și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți de la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași. Anotimpul preferat, primăvara, a fost tema sesiunii de informare care s-a finalizat cu împrumutul volumelor îndrăgite după binemeritata explorare a colecțiilor din Ludotecă.

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu life-coach, Irina Olariu ce coordonează Ateliere „Interactive Veselica” Iași va desfășura pe 17 martie 2026, ora 10.00 o nouă activitate din cadrul proiectului: „Drumurile Educației cu Veselica”. Micuții elevi din clasa a I-a de la Școala Primară „Gh. Asachi” Iași vor constitui publicul evenimentului. Irina Olariu va lucra cu păpușile și poveștile copilăriei: „Păpușile sunt uneori un instrument de a depăși frica de a vorbi în fața unui public. Copiii își pun păpușile în fața lor, pentru a nu fi văzuți. Cu

  • Stimaţi cititori, În perioada 12-21 martie 2026, activitatea cu publicul în cadrul Sălii de Periodice va fi suspendată pentru desfăşurarea activităţilor de constituire a unităţilor de inventar pentru publicaţii periodice, în vederea optimizării accesului la colecţiile noastre. Activitatea cu publicul se va relua în data de 23 martie 2026. Vă mulțumim pentru înțelegere!