Joi, 15 aprilie 2021, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași invită copiii, părinții și bunicii școlii la activitățile Atelierului virtual de desen „Jocul liniilor și al culorilor” – Primăvara în linii simple.
Întâlnirile vor avea subiecte variate, vor prezenta tehnici deosebite de creație și vor fi susținute de studenții de la UNAGE. Întrevederile vor avea loc online pe platforma zoom.
Acțiunile se înscriu în cadrul proiectului „Scriu în culori” – programul „Autori: copiii” care reunește demersurile noastre dedicate stimulării creativității celor mai tineri dintre utilizatorii bibliotecii, prin realizarea de evenimente expoziționale online și onsite sau ateliere de creație, precum cele de la 1 martie, 1 iunie, sărbătorile pascale sau cele de iarnă.
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!
Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul


