Distribuie
Miercuri, 13 noiembrie 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a demarat un nou proiect, Provocările Culturii: „Istoria Iașului prin obiectiv”.
Întâlnirea a avut loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, unde elevii coordonați de profesor de istorie Lăcrămioara Iordăchescu au discutat împreună cu voluntarii Ana Teodora Busuioc și Daniel Rotar de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design, valențele proiectului propus.
Invitatul special al manifestării a fost istoricul dr. Corneliu Ciucanu – cercetător ştiinţific la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană din cadrul Academiei Române – filiala Iași, un bun cunoscător al istoriei interbelice româneşti, căruia îi mulțumim pentru participarea călduroasă și deschisă.
Articole similare
În literatura română, au existat și autori umoristici, unul dintre ei fiind Păstorel (pseudonimul literar al lui Al. O. Teodoreanu). Acesta a excelat în compunerea de epigrame, specie literară apărută în literatura universală încă din Antichitate. Multe personalități ale epocii interbelice, precum Nicolae Iorga, G. Călinescu sau Ion Minulescu, au căzut „victime” ale lui Păstorel. O tehnică literară înrudită este și parodia, aici avându-l ca maestru neîntrecut la noi pe poetul George Topârceanu. Rămân savuroase în literatura română parodiile sale realizate după poeți precum Dimitrie Bolintineanu, Ion Minulescu sau Tudor
Oportunitatea de a trăi experiența personajelor, ajutându-i să înțeleagă propriile emoții a însemnat o nouă provocare pentru elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcuˮ Iași. Luni 8 decembrie 2025 în timpul vizitei la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți au aflat informații despre colecțiile și serviciile bibliotecii și au văzut lucruri noi. Bucuria sărbătorilor de iarnă împărtășită elevilor prin poveste, colinde și gânduri bune i-a convins că dorințele de Crăciun pot fi spuse și la Bibliotecă și fericirea se găsește oriunde. Rămâne doar
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară Spectacolul Cuvintelor (partea I) pentru elevi, manifestare inclusă în cadrul ediției a XI-a a Festivalului „Teodorenii”. Activitățile se adresează exclusiv elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal din județul Iași și cuprinde: 10 decembrie 2025 ora 11.00 în Sala de Lectură, partea I a Spectacolului (Sediul central al Bibliotecii, Bd. Ștefan cel Mare, Nr. 8-10): Puterea Cuvintelor cu sprijinul Improvizației: Veronica și traista fermecată, Life-Coach, Irina Olariu, Teatru Interactiv VESELICA; „Lecturi care ne cresc” (Mircea Sîntimbreanu, Ionel Teodoreanu, Ion Luca Caragiale) în interpretarea elevilor

