Autor: Categorii: Biblioteca pentru toţi, Sediul centralUltima actualizare: 10 octombrie 2025Timp citire: 3,1 min

Distribuie

În 22 martie 2023, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a continuat cu o nouă sesiune de prevenție în cadrul proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE” (VAL) ediția a V-a la studenții anului II, specializarea Pedagogie de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași.

Construind un dialog constant, stimulativ și de impact pentru pregătirea educațională a studenților prezenți, partenerii din acest proiect alături de responsabilul bibliotecii: comisar șef de poliție, Sorin Perianu – Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași, inspector principal de poliție, Cristina Barboșanu – Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și inspector de specialitate, Camelia Cora – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași au venit în preîntâmpinarea acestora cu un set valoros de informații preventive necesare unei conduite antivictimale și de anticorupție cu privire la actele ilicite.

Agenția Națională Antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vizează să fie o instituţie de referinţă, pe plan naţional şi internaţional, să promoveze un sistem coerent de asistenţă, prevenire şi combatere, prin elaborarea de documente programatice adaptate fenomenului. Principiile după care se ghidează sunt:

Prioritatea – Problematica prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri este asumată ca o prioritate de Guvernul României.

Continuitatea– Activităţile desfăşurate pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri au caracter permanent si se bazează pe experienţa anterioară.

Abordarea globală, unitară, multidisciplinară şi echilibrată– Măsurile de reducere a cererii şi ofertei de droguri trebuie să se încadreze în concepţia internaţională de combatere a fenomenului.

Coordonarea – Pentru asigurarea unei abordări unitare cu privire la fenomenul drogurilor, activităţile de reducere a cererii şi ofertei de droguri trebuie coordonate şi integrate în programe şi instrumente practice, cu respectarea autonomei funcţionale.

Cooperarea – Lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri are la bază cooperarea inter-instituţională, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Legalitatea – Întreaga activitate de reducere a cererii şi ofertei de droguri se desfăşoară cu respectarea prevederilor Constituţiei şi ale legislaţiei naţionale în materie, precum şi a prevederilor specifice din tratatele internaţionale la care România este parte.

Deschiderea instituţională – Prin creşterea gradului de sensibilizare şi conştientizare a populaţiei asupra pericolului reprezentat de creşterea consumului de droguri, urmărim implicarea societăţii civile în programele şi proiectele de prevenire. Pe de altă parte, promovăm cooperarea inter-instituţională, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Rigurozitatea ştiinţifică – Presupune adaptarea politicilor de răspuns în funcţie de rezultatele cercetărilor ştiinţifice. O abordare deschisă, fără idei preconcepute, pornind de la concluzii ştiinţific fundamentate reprezintă factorul decisiv în găsirea soluţiilor instituţionale.

Umanismul – Respectarea demnităţii umane pentru cei cu comportamente dependente (droguri, alcool, tutun, altele) conduce la înţelegerea complexităţii şi a relevanţei fiecărui istoric individual, familial şi social.

Specificitatea – Perceperea realităţilor şi fenomenelor este mai bine simţită pe plan local, iar construirea politicilor de răspuns trebuie să se pornească de la necesităţile specifice fiecărei zone, implicând potenţialul local pentru atingerea obiectivelor propuse.

Proiectul educațional-informațional-preventiv inițiat de Biblioteca Județeană Iași se află în implementare în perioada noiembrie 2022 – iunie 2023 cu unitățile preuniversitare și universitare de la nivelul județului Iași.

 

 

Articole similare

  • Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale.   Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!

  • „Fotbalul m-a învățat să rămân viu” Mircea Lucescu Fotbalistul Mircea Lucescu (29 iulie 1945, București – 7 aprilie 2026, București) jucător și antrenor cu o carieră internațională.   Mircea Lucescu a fost, este și va rămâne o legendă absolută, a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, a strălucit și sub culorile echipei naționale unde la Cupa Mondială din 1970, din postura de

  • Sărbătoarea Învierii Domnului să ne fie bucurie, pace și lumină! Cu mare emoție și dăruire, elevii claselor I și a III-a de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, coordonați de profesori învățământ primar Nona Răduc și Lăcrămioara Frenț) “s-au ostenit” în Săptămâna Patimilor aducând, prin lucrările lor artistice, adevărul și dragostea pentru Hristos! Expoziția va fi deschisă la Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți timp de o lună. Sărbători binecuvântate, scăldate în Lumina Învierii! Hristos a Înviat!