Distribuie
PETRONE George (14 aprilie 1936, Paşcani, jud. Iaşi – 8 oct. 2021, Iași), poet şi epigramist. Studii liceale la Iaşi, Institutul de Căi Ferate din Bucureşti, membru al Uniunii epigramiştilor din România, membru fondator al Cenaclului epigramiştilor de la ziarul Flacăra Iaşului, grupare de literatură umoristică transformată ulterior în Academia Liberă Păstorel din Iaşi, pe care a coordonat-o, ca preşedinte, peste 30 de ani. Debutează în 1974 cu epigrame într-o emisiune de divertisment a Televiziunii Române. Colaborează la numeroase reviste de umor din ţară, la posturi locale şi centrale de radio şi TV. Este prezent în majoritatea antologiilor şi culegerilor de epigrame şi proză scurtă, obţine numeroase premii, trofee şi distincţii, publică articole şi comentarii tematice, prefaţează peste 15 volume din domeniu. Publică volumele: M’en fiche, duo caniche, în colaborare cu Aurel Brumă (Bucureşti, Thalia, 2002), Potcoave de cai verzi, schiţe şi tablete (Iaşi, Timpul, 2006) şi Scârţ, catrene epigramistice (Iaşi, Timpul, 2006). Este prezent în juriile multor festivaluri de umor din ţară, realizează timp îndelungat emisiuni la Radio Moldova Iaşi. (Nicolae Busuioc, Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar. 1945-2008, ediția a III-a, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2009)
Volume aflate în colecțiile bibliotecii
II 84329
Potcoave de cai verzi : schițe și tablete umoristice / George Petrone. – Iași : Timpul Iaşi , 2006, 118 p.. volum cu dedicația autografă a autorului.
II 78958
Recviem pentru capra vecinului : [selectie de proză scurtă umoristică, poezie satirică şi catrene epigramatice] / George Petrone. – Iași : ALFA , 2010. 149 p.
volum cu dedicația autografă a autorului.
II 87280
The Best of… și aoleu : niscaiva epigrame și oareș’ce rondeluri / George Petrone. – Iaşi : PIM , 2017 184 p..
Articole similare
Joi, 29 ianuarie 2026 la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară activitatea: Socializarea și Lectura în proiectul ediției a IX-a: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! În acest demers educațional terapeutic ne-am propus să avem un moment de interacțiune, socializare și schimb de experiențe de viață în echilibru cu teatrul, jocul, muzica și lectura propusă de voluntarii și partenerii proiectului. Înconjurați de energia, vitalitatea și afecțiunea tinerilor voluntari, adulții și vârstnicii se vor simți mai puțin singuri și izolați, mai puțin marginalizați și neglijați
Marţi, 20 ianuarie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Ateliere de lectură pentru adolescenți, de această dată cu titlul „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi au făcut cunoștință cu povestirile istorice si frumoase legende despre eroi.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE - LIBERTATE” (VAL), vineri, 23 ianuarie 2026 – ora 10.30. Sesiunea de informare preventivă se va derula pentru elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași coordonată de director, prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan și director adj., prof. ing. Petronela Gabriela Simion. Aceasta va fi susținută de către partenerii implicați în proiect alături de reprezentantul Bibliotecii Județene Iași. Proiectul educațional-informațional, având ca public țintă elevii cu vârsta între 14-18 ani din liceele de

