Distribuie
Gloria Lăcătușu (născută Corduş, 4 mar. 1942, Suceava – 10 dec. 2022, Iași) prozatoare și publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română,Universitatea Al. I. Cuza Iaşi (1959-1964), cursuri de germană (1966- 1968), cursuri de ziaristică la Bucureşti (1972-1973), a debutat publicistic cu proză în „Iasul literar”, nr. 9, 1966. Debutul editorial are loc 13 ani mai târziu, în 1979, cu volumul de interviuri „Zăpezile calde”, Editura „Junimea”, Colectia „Reporter XX”. Au urmat volumele: „Visuri prin poarta de corn”; „Tu esti Măria” „Casa glasurilor noastre – Radio Iasi – 55 ani – o culegere de gânduri si sentimente”, „Pentru mama, pentru tata „O cărticică despre felurite flori și despre cărți surori”, Editura „Cartea undelor, „Clipe împotriva mortii”.
În 1995 , a primit Premiul „Hai să dăm mână cu mână”, acordat de „Salonul National de carte românească”, Chișinău, Radiodifuziunea Română a recompensat-o cu Diploma pentru întreaga activitate– „60 de ani de radiofonie publică în Moldova” și în 2022, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România i-a acordat Diplomă de Excelență pentru întreaga activitate. (https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/in-memoriam-gloria-lacatusu/)
Crez artistic
Lecţia profesorilor şi spusele părinţilor nu trebuie să le uiţi niciodată; istoria, limba, folclorul, literatura şi bineînţeles religia şi artele stau la temelia spirituală a fiecărui popor şi că-n afara lor nu există demnitate, libertate, independenţă şi conştiinţă de sine (interviu realizat de Dumitru Șerban, publicat în volumul „Memoria orașului”
Aprecieri critice
Scrisul ei, pune în evidenţă sensibilitatea şi darul de a scoate din anonimat destine şi pasiuni de excepţie. Finalitatea nu pune în umbră instrumentele ei umane, ceea ce face ca şi sentimentalismul, entuziasmul şi curiozitatea scriitoarei, canalizate pe albiile acestor destine, să se precipite în idei şi sentimente. Doina Uricaru
Gloria Lăcătuşu s-a manifestat cu talent şi prestanţă şi în literatură, publicistică şi critica de artă. se distinge prin verbul mustos şi expresiv, prin coloratura poematică şi arta sugestiilor fine şi simbolurilor miezoase, dar şi cu abordările de factură eseistică (…). Gloriei Lăcătuşu i s-a sortit prin prenume să aibă parte de glorie. Şi-a dăruit-o în chipul ei, adică cuviincios, neostentativ, însă solid, cu temeinicia zidirilor trainice”, Grigore Ilisei.
Binecunoscutele emisiuni cultural-literare la Postul de Radio Iaşi, : Atlas liric, Pagini literare, Orizont cultural, Conştiinţă şi cultură, Artă plastică, Jurnalul artelor, Convorbiri literare, Radiosfera, fac ca scriitoarea să se identifice cu acest Radio, căruia i-a dedicat o parte importantă din viaţa sa. Nicolae Busuioc
Volume din colecția bibliotecii
Apa Duminicii : [nuvele] / Gloria Lăcătușu. – Iaşi : Vasiliana ’98 , 2014. 197 p.
COTA : II 83099
O cărticică despre pisici pentru nepoți și bunici / Gloria Lăcătușu. – Iaşi : Vasiliana ’98 , 2013. 61 p. COTA : I 24145
Zăpezile calde / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Junimea , 1979 ( : Întreprinderea poligrafică Bacău) . 191 p. COTA : II 34474
Visuri prin poarta de corn / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Junimea , 1983. 159 p.
COTA : II 42287
Tu eşti Maria : [povestiri] / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Junimea , 1987 (Iaşi : Întreprinderea poligrafică Iaşi) . 208 p.
COTA : I 17156
Pentru mama, pentru tata / Gloria Lăcătusu. – Iași : Vasiliana ’98 , 1998. 162 p.
COTA I 20507
O cărticică despre felurite flori şi despre cărţi surori / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Vasiliana ’98 , 2000. 120 p.:il.
COTA : I 20900
Clipe împotriva morţii / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Vasiliana ’98 , 2005. 295 p.
COTA : III 29794
Cartea undelor : însemnări pe marginea unei posibile antologii / Gloria Lăcătuşu. – Iași : Vasiliana ’98 , 2003. 252 p.
COTA : IV 3836
Articole despre
Brumă , Aurel
O frenetică instituție… interviucu Gloria Lăcătușu realizat de Aurel Brumă
Cronica veche, An. 6, Nr. 10 (oct. 2016), p. 13
Busuioc, Nicolae
„Clipe împotriva morţii ” : [recenzie la volumul cu acelaşi titlu de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Vasiliana, 2005]
Cronica, An. 42, Nr. 5 (mai 2006), p. 21
Ciopraga, Constantin
Prozele Gloriei Lăcătuşu : [recenzie la „Pentru mama, pentru tata ” de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Editura Vasiliana, 1998]
Convorbiri literare, An.133, Nr.7 (iul. 1999), p. 28
C.S.
Pentru mama, pentru tata : [semnal editorial la volumul cu acelaşi titlu de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Editura Vasiliana, 1999]
Independentul, An.5, Nr.1138 (17 mar. 1999), p. 4
Holban, Ion
Proze vechi şi noi : [recenzie la volumul „Pentru mama, pentru tata ” de Gloria lăcătuşu. Iaşi : Editura „Vasiliana „, 1998]
Viaţa Românească, An. 94, Nr. 12 (dec. 1999), p. 141 – 142
Ilisei, Grigore
Duh mănăstiresc : [recenzie la „Pentru mama, pentru tata ” de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Editura Vasiliana, 1998]
Evenimentul, An.7, Nr.2262 (9 ian. 1999), p. 10
Ilisei, Grigore
Gloria cea necăutată a Gloriei Lăcătușu
Ziarul de IaşiNr. 51 (4 mar. 2022), p. 6
Ilisei, Grigore
Şi tu eşti aici… [lansarea volumelor „Şi tu eşti aici” (poeme în proză) și „Apa duminicii” (tablete și note de călătorie) de Gloria Lăcătușu]
Cronica veche, An. 4, Nr. 5 (mai 2014), p. 22
Popescu-Sireteanu
Marginalii la o carte de Gloria Lăcătuşu : [recenzie la „Clipe împotriva morţii „. Iaşi : Editura „Vasiliana ’98 „, 2005]
Bucovina literară, An. 16, Nr. 5-6 (mai – iun. 2006), p. 28-29
Popescu-Sireteanu
Pentru mama, pentru tata : [recenzie la volumul cu acelaşi titlu de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Editura Vasiliana, 1998]
Revista română, An.5, Nr.1-2 (1999), p. 21
Turtureanu, Nicolae
Amalgam : [recenzie la volumul „Clipe împotriva morţii ” de Gloria Lăcătuşu. Iaşi : Editura Vasiliana ’98, 2005]
Ziarul de Iaşi, Nr. 106 (6 mai 2006), p. 6A
Articole similare
Concurs de cultură generală: corpul omenesc Cea de-a doua săptămână a programului „Biblioteca de vacanță” a fost dedicată fascinantei lumi a corpului omenesc. Prin jocuri, discuții și un concurs de cultură generală, copiii și-au testat cunoștințele și au aflat informații surprinzătoare despre organismul uman. Activitatea a fost o îmbinare reușită între învățare și distracție, încurajând curiozitatea, spiritul de observație și dorința de a descoperi cât mai multe lucruri despre propriul corp și despre importanța unui stil de viață sănătos. Ne bucurăm că micii noștri participanți au fost implicați, atenți și
Vineri, 10 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a organizat o nouă întânire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie au ascultat „Povestea Salciei” și au mers în parc pentru
Volumul Lucian Blaga – profesor și mentor se constituie în prima sa parte dintr-un studiu de istorie literară acordat unui domeniu insuficient elucidat, respectiv activitatea didactică și cea de mentor a universitarului Lucian Blaga, aflate într-un raport de pars pro toto. În Anexele cărții am reprodus, într-o secțiune principală, cele 33 de cursuri de Filosofia culturii, notate de o doamnă apropiată a magistrului, Felicia Ionașiu, înțelegând să ilustrăm modul cum profesorul prezenta studenților lui, într-o formă esențializată și augmentativ clară, idei reprezentative ale sistemului său de cugetare. Este elementul de noutate cu care

