Hora Unirii. O poveste
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 22 ianuarie 2022Timp citire: 1,9 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Iași la o activitate denumită: Hora Unirii. O poveste dedicată Zilei Unirii – 24 ianuarie.

Evenimentul se va derula pe platforma zoom în 28 ianuarie 2022, ora 10,00.

Poetul și muzeograful Liviu Apetroaie de la Muzeul Național al Literaturii Române Iași va fi invitatul de onoare al manifestării cultural-educative.

În istoria României, ziua de 24 ianuarie, mai exact, unirea Principatelor are o însemnătate deosebită. Început în anul 1848, procesul de unire a celor două principate s-a bazat pe apropierea puternică economică și culturală între cele două țări. Țara Românească s-a unit cu Moldova sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul și cel mai important pas pe calea înfăptuirii statului unitar național, care a deschis calea spre Marea Unire sărbătorită pe 1 decembrie 1918. Alexandru Ioan Cuza, fost colonel moldav, a fost ales domnitor al ambelor principate, pe data de 5 ianuarie 1859 în Moldova, iar pe data de 24 ianuarie 1858 în Țara Românească. Faptul împlinit pe data de 24 ianuarie a fost considerat o încălcare a Convenției de la Paris, de Poarta Otomană și Austria, însă, conform textului Convenției din 1858, nu se stipula ca domnii aleși pentru cele două Principate să fie persoane diferite.

În majoritatea localităților din țară, oamenii reînvie tradițiile și vechile obiceiuri an de an, tocmai pentru a sărbători Mica Unire. Printre cele mai cunoscute obiceiuri, amintim: în deschiderea mai multor evenimente organizate în ziua de 24 ianuarie se cântă imnul național; oamenii de la sate se îmbracă în costume populare, se plimbă pe ulițele din sat cu torțe în mâini, iar mai târziu se prind într-o horă mare, chiar în mijlocul satului; la bisericile din sate și orașe, oamenii îi comemorează pe cei cărora le datorăm unirea.

Așadar, pe 24 ianuarie celebrăm Mica Unire, ziua Unirii Principatelor Române așa cum a scris Vasile Alecsandri – Hora Unirii:

„Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României! ”

Articole similare

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu life-coach, Irina Olariu ce coordonează Ateliere „Interactive Veselica” Iași va desfășura pe 17 martie 2026, ora 10.00 o nouă activitate din cadrul proiectului: „Drumurile Educației cu Veselica”. Micuții elevi din clasa a I-a de la Școala Primară „Gh. Asachi” Iași vor constitui publicul evenimentului. Irina Olariu va lucra cu păpușile și poveștile copilăriei: „Păpușile sunt uneori un instrument de a depăși frica de a vorbi în fața unui public. Copiii își pun păpușile în fața lor, pentru a nu fi văzuți. Cu

  • Filiala „Ion Creangă”  a devenit, pentru câteva ore, o mică sală de cinema, găzduind vizionarea filmului „Apocalipsa”. Participanții au urmărit cu interes povestea și au petrecut împreună momente plăcute într-o atmosferă relaxantă. Activitatea a fost dedicată elevilor de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” și coordonată de profesor  Gabriela Scrumeda.

  • În zilele de 12 și 13 martie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează două ateliere de alfabetizare informațională și media în cadrul proiectului NEDLib – „Competențe digitale și alfabetizare informațională pentru bibliotecari”, proiect finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate de cooperare în domeniul educației adulților, Cod proiect: 2023-1-BG01-KA220-ADU-000167178.   Atelierele sunt GRATUITE se adresează cetățenilor din municipiul și județul Iași. Întâlnirea va fi derulată într-un format interactiv, combinând atât aportul teoretic, cât și activitățile practice. Biblioteca Județeană Iași contribuie activ la combaterea dezinformării prin proiectul NEDLib.