Acasă American Corner „Gray Mountain” by John Grisham

„Gray Mountain” by John Grisham

38
0

AMERICAN CORNER BOOKS

Avocatul care câştigă milioane din scris – John Grisham – s-a născut în Jonesboro, Arkansas, la 8 februarie 1955, într-o familie modestă. După absolvirea Facultăţii de Drept, a practicat avocatura timp de aproape un deceniu în Southaven. În 1983, a fost ales în Camera Reprezentanţilor din Mississippi, din partea democraţilor, for din care a făcut parte până în 1990.

Pe vremea când lucra în sistem, se trezea la cinci dimineaţa ca să scrie. Prima carte „Şi vremea e ca să ucizi”, a vândut-o cu greu unei edituri, care a tipărit-o, la început, în doar 5.000 de exemplare. Dar asta nu l-a descurajat de Grisham. Următorul lui roman a fost „Firma”, pentru care a vândut drepturile de televizare către Paramount Pictures cu 600.000 de dolari. Filmul cu Tom Cruise în rolul principal a fost un succes.

De atunci, Grisham s-a dedicat doar scrisului, devenind cel mai cunoscut autor de thriller juridic din lume. În 1996, s-a întors la bară, pentru un singur proces, în care a reprezentat interesele familiei unui frânar de cale ferată mort în urma unui incident. S-a dovedit că Grisham ştie despre ce scrie în cărţile lui: a câştigat procesul, obţinând pentru familia pe care o reprezenta despăgubiri de 683.500 de dolari.

Gray Mountain este o carte despre avocaţi, corporaţii şi puterea de a face ceea ce trebuie. Cine să scrie mai bine despre putreziciunea din sistemul judiciar decât un fost avocat, pe care acum nimeni nu-l are la mână cu nimic? În „Muntele familiei Gray”, John Grisham, fost avocat şi politician american, scrie despre cum trăiesc şi muncesc cei mai mari avocaţi din Manhattan, dar şi despre cum luptă avocaţii săraci, din colţuri uitate de lume, împotriva corporaţiilor.

Autorul care ne-a obişnuit cu personaje de un realism copleşitor şi o putere de mobilizatre ieşită din comun vine în faţa cititorilor cu prăbuşirea unei lumi a luxului şi adaptarea la una a pasiunii pentru meserie în universul adevăratelor drame, mai exact acolo unde „sclipiciul” lipseşte.

” Gray Mountain ” spune povestea avocatei Samantha Kofer, care, la începutul crizei financiare din 2008, trăia ca o corporatistă.

Muncea 90 de ore pe săptămână sau mai mult, la cea mai mare firmă de avocaţi din lume, contra unei grămezi de bani, pe care nu avea timp să-i cheltuiască. Locuia în Soho şi mânca numai în restaurante de lux.

Brusc, prăbuşirea „Lehman Brothers” îi întoarce luxurianta existenţă cu susul în jos prestigioasei absolvente de studii la Georgetown şi Columbia. Firma începe să se descotorosească de oameni ca Samantha, cărora le storsese zilele şi nopţile, singura opţiune fiind asocierea la o sucursală non-profit, păstrând asigurarea de sănătate şi… speranţa reangajării dacă se întorc vremurile bune.

Astfel, ajunge să lucreze pro bono într-un orăşel de munte pe nume Brandy, dintr-o zonă cu exploataţii miniere de suprafaţă. Acolo învaţă Samantha cum să devină avocat pledant, acolo intentează primul ei proces adevărat şi tot acolo vede cum marile companii din industria cărbunelui îi omoară cu zile pe muntenii născuţi şi crescuţi în Apalaşi. În Brady, cine nu făcea silicoză, inhalând praful de cărbune din mine, murea de cancer de pe urma apei otrăvite de steril. Până şi copiii. Faţă de Manhattan, aici e o altă lume. Plus că, imediat ce ajunge în orăşel, Samantha îl cunoaşte pe Donovan, singurul avocat din regiune, de care societăţile miniere se temeau. Un luptător la bară talentat, tânăr, fermecător şi… însurat. Un bărbat care ascunde multe secrete, iar parte din ele ajung, în cele din urmă, să o bântuie şi pe Samantha.

Dincolo de povestea scrisă atât de iscusit încât nu-ţi vine să laşi cartea din mână, Grisham ne arată cum marile corporaţii îi strivesc pe oamenii de bine, pentru bani, dar şi cum, la tribunal, au şanse de câştig nu doar cele mai bogate firme de avocatură, ci mai ales cele care cunosc bine jocul. Ca juriul să delibereze în favoarea clientului tău, nu ajunge să susţii o cauză dreaptă. Trebuie să fii un avocat abil, să ai bani ca să te judeci şi să capeţi susţinere împotriva corporaţiilor. Or, susţinerea o obţii uneori greu, chiar încălcând legea.

Uşor uşor îşi da seama de himera pe care banul o reprezintă şi multe lucruri capătă o valoare sentimentală mai mare decât siguranţa materială avută.

Mi-a plăcut foarte mult cum Grisham creionează povestea sa, fiind impresionată de realismul de care dă dovadă. Toată acţiunea a fost ca o lecție atât pentru personajul principal dar şi pentru cititor, arătând ce se află în spatele cortinei şi cât de mult o poziţie socială înstărită îţi poate distorsiona perspectiva asupra lumii. Putem considera cartea un thriller, dar au fost introduse pasaje considerabile de dragoste, umor şi puţină aventură, ceea ce asigură reuşita unei lecturi deosebite. Pentru fanii Grisham, autorul vostru preferat continuă să scrie în acelaşi stil care l-a consacrat şi sigur această carte o să fie trecută pe lista de reuşite

 

Gray Mountain: [novel] / John Grisham.- London : Hodder and Stoughton , 2015,512 p.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here