Acasă Sediul central Finalul ediției a IV-a a proiectului: „Dacă nu poți veni la bibliotecă,...

Finalul ediției a IV-a a proiectului: „Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine!”- Cărți și povești pentru vacanță –

72
0

Vineri, 25 iunie 2021, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a încheiat ediția a IV-a a proiectului educațional terapeutic: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (Lectura Intergenerațională Terapeutică) cu o altă activitate specifică în mediul on-line: Cărți și povești pentru vacanță.

Scopul activității a vizat – încă o dată – includerea conceptului de educație incluzivă în derularea unor evenimente pro-active pentru publicul-țintă precizat în proiect. Conceptul incluziunii își are originile în Declarația Universală a Drepturilor Omului (ONU, 1948), care recunoaște că toate ființele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi. Această declarație induce ideea că incluziunea este acceptarea tuturor oamenilor, independent de diferențele dintre ei. Este vorba despre aprecierea persoanelor pentru ceea ce sunt și competențele lor, mai degrabă decât despre felul în care merg, vorbesc sau se comportă. Incluziunea permite oamenilor să valorifice diferențele dintre ei, prin aprecierea că fiecare persoană este unică în felul său. Ulterior, conceptul a fost completat, îmbogățit, fiindu-i atribuite diferite nuanțe semantice. Organizații internaționale cu notorietate, precum UNESCO, UNICEF, Banca Mondială și altele, au lansat viziunea lor asupra acestuia și a conceptelor ce derivă din aceasta.

Vine vacanța mareeee! Cu ce cărți ne pregătim să întâmpinăm vara?? Partenerul nostru, Asociația ROIS Iași ne propune: La Prăvălia cu Povești, o invitație lansată către iubitorii de lectură, beneficiari ai acestui proiect. Este o retrospectivă  a activităților cu scop educațional prin promovarea lecturii și a efectelor sale benefice la nivel psiho-socio-educațional.

Fiecare activitate a fost concepută și abordată în mod diferit, oferind materiale didactice care prin instrumentele utilizate au contribuit la sublinierea cel puțin a unuia dintre obiectivele vizate de proiect: lectura și contribuția sa la educația individului în toate rolurile investite. Îmbinarea stilurilor de interpretare a unui text cu tehnicile de reprezentare vizuală (ilustrații, relația dintre cuvânt și imagine, trecerea de la cuvânt însoțit de sunet la imagine și dinamica acesteia) au creat diverse forme de exprimare artistică, au pus la încercare curiozitatea ascultătorului, creativitatea sa și mai ales i-a asigurat o atmosferă de concentrare relaxantă și propice pentru înțelegerea lecturii.

Lecturarea, recitarea, interpretarea unor personaje de referință din literatura, scenarii adaptate ori create, scenete ori fragmente din piese de teatru, respectând pe cât posibil fișa personajului, pe voci, ținând cont de vârstă, context și caracteristici, au redat prin exemple: povești de referință, basme, categorii de scrieri – fabule, monologuri, forme lirice – poezia ca odă ori doină, catren, poezia eminesciană și simbolistica minulesciană ori Emoțiile” lui Nichita Stănescu, precum și opere ale altor scriitori clasici români sau străini.

Activitățile propuse de Asociația ROIS au avut ca scop central evidențierea beneficiilor aduse prin LECTURĂ.

Lecturarea unei povești invită la ascultare, la stimularea imaginației și a memoriei, la dezvoltarea vocabularului, la înțelegerea lumii înconjurătoare, a conceptelor pentru copii de vârstă mică (litere, cifre, diversitatea formelor),  la conversație și socializare, cunoaștere și autocunoaștere, la dezvoltarea creativității, la capacitatea de a avea o opinie prin stimularea stimei de sine și acestea sunt doar câteva exemple de efecte terapeutice ale cititului.

Acțiunea și personajele pot fi indici de introspecție (identificare sau nu cu personajul,  cu situația creată ori împrejurare, la alegerea modelelor).

Relația creată între cuvânt-imagine-sunet face ca lecturarea poveștilor să contribuie la transmiterea facilă a mesajului, la captarea atenției copilului, și la crearea unei atmosfere relaxante și propice.

În speță poveștile, prin conținutul lor, permit copiilor să exploreze lumea emoțiilor, confruntarea cu acestea, emoții ce fac parte din firescul uman. Materialele oferite în acest proiect sunt realizate de către: Nicoleta Emacu și Adrian Mîrzac –  reprezentanți ai Asociatiei ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași.

DGASPC Iași, un alt partener în acest proiect vine în preîntâmpinarea noastră cu dorința nestăvilită de cunoaștere și poveste a copiilor deja foarte bine pregătiți pentru vacanță cu titluri de cărți, precum: Pinochio, La scăldat, Scufița Roșie, La cireșe, Cenușăreasa, Cartea cu Bunici, Paula pleacă în excursie, Capra cu trei iezi, Alba ca Zăpada, Alice în Țara Minunilor; dorința de a învăța ceva nou în vacanță: calculatoare, muzica, instrumentele muzicale, să adauge noi povești copilăriei etc. prin prezența Centrului Rezidențial „Sf. Stelian” Pașcani și Centrul Servicii Sociale „C. A. Rosetti” Iași .

Asociația Club Kiwanis Iași Team reprezentată de Evelin Stratica vine cu un plus valoare a contribuțiilor copiilor de la

Școala Gimnazială Rediu, județul Iași

Centrul „Sf. Alois Scrosoppi

CSS Bucium Iași.

Școala Gimnazială Specială „Constantin PăunescuIași ne prezintă o arhivă de desene frumoase reprezentative în așteptarea lecturii de vacanță.

Voluntarii acestui proiect – interfața și puntea de comunicare cu copiii implicați au venit cu propunerile lor de vacanță, „Jocurile foamei” de Suzanne Collins și „Enigma Otiliei” de George Călinescu: Ana Zamfira Țurcanașu și Elena Damian.

Mulțumim partenerilor, participanților și, nu în ultimul rând, voluntarilor care au răspuns PREZENT activităților din acest proiect și care au contribuit cu toții la creșterea stimei de sine a copiilor implicați, la creșterea gradului de socializare, la dezvoltarea abilităților personale și dezvoltarea comunicării, la dezvoltarea armonioasă a psihicului și crearea unor oportunități privind deprinderile sănătoase a generațiilor tinere.

Toți copiii vor primi diplome de merit iar voluntarii care au dăruit celorlalți timp prețios și lectură de suflet vor primi o diplomă de voluntar.

Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii.

Proiectul a fost implementat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021 în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului (DGASPC) Iași, Asociația Club Kiwanis Iași Team, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași și Asociația Sprijin și Dezvoltare Brașov. Beneficiarii proiectului sunt: Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași, Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași și Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here