Distribuie
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași lansează Concursul de desene „Biblioteca viitorului”, eveniment inclus în cadrul Festivalului „Teodorenii” 2020. Ediția din acest an, a VII-a, se va desfășura sub genericul „100 de ani de la înființarea bibliotecii publice a Iașului”. Activitățile incluse vor avea loc exclusiv online, în zilele de 8 și 9 decembrie 2020 și se vor înscrie în tematica Centenarului Bibliotecii Județene „Gh. Asachi.
Tema propusă pentru ediția concursului din acest an – „Biblioteca viitorului” – vă invită la o reflecție asupra situației actuale nemaintâlnite și vă provoacă la un exercițiu de imaginație: Cum credeți că vor arăta bibliotecile peste 100 de ani? Dar peste o mie?
Concursul se adresează elevilor din ciclul gimnazial și liceal din tot județul Iași.
Tehnica execuției lucrărilor este la alegere: acuarelă, guașă, peniță, creion, pastel etc. Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări.
Lucrările pot fi scanate și trimise pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau pot fi depuse în format fizic până la data de 3 decembrie 2020, ora 16.00, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin). Nu se percepe taxă de participare.
În ambele cazuri, lucrările vor fi însoțite de următoarele mențiuni: titlul desenului, eventual opera de inspirație, numele și prenumele concurentului, instituția de învățământ/ clasa și datele de contact ale participantului (număr de telefon și adresă de e-mail).
Câştigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta calitatea execuției, imaginația și originalitatea. Premiile constau în pachete de cărți pentru ocupanții primelor trei locuri al ambelor secțiuni. Toate desenele vor face obiectul unei expoziții online.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei „festivități de premiere”, care se va desfășura online, pe pagina de facebook a Bibliotecii, marți, 8 decembrie 2020, începând cu ora 14.00.
Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. „Ștefan cel Mare” nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin), pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro sau telefonic, la numărul 0332110044.
Prin participarea la concurs sunt de acord să fiu contactat, la datele de contact comunicate o dată cu trimiterea desenelor, pentru a fi informat exclusiv cu privire la acest concurs. Înțeleg că pot cunoaște toate condițiile de prelucrare a datelor personale disponibile pe https://bjiasi.ro/protectia-datelor-personale/. Înțeleg că mă pot adresa oricând Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” pentru retragerea consimțământului dat.
Articole similare
În 16 ianuarie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a derulat o întâlnire educațională sub egida: Zilei Culturii Naționale și împlinirii celor 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu în proiectul bibliotecii: Drumurile Educației cu Veselica în parteneriat cu Teatrul Interactiv VESELICA Iași și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Structura Școala Primară „Mihai Kogălniceanu” Iași. Activitatea s-a desfășurat la clasa pregătitoare coordonată de prof. Diana Savu de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Structura Școala Primară „Mihai Kogălniceanu” Iași. Ce este cultura...pe înțelesul copiilor? atunci când desenezi, când dansezi,
Joi, 15 ianuarie, la Filiala „Mihail Sadoveanu” l-am omagiat pe Mihai Eminescu, poetul care a dăruit limbii române profunzime , muzicalitate și nemurire . Utilizatorii au putut viziona filmul Eminescu - documentar în limba română realizat de Moldova-Film 1991 și expoziția Luceafărul cuvântului românesc - Mihai Eminescu. Acest documentar prezintă viața, activitatea și moștenirea lăsată de marele poet, cititorilor de toate vârstele. Prin versurile sale , Eminescu a transformat cuvântul într-un spațiu al visării, al dorului și al căutării de absolut, devenind vocea cea mai limpede a sufletului românesc. Film
Joi 15 ianuarie 2026, cu ocazia Zilei Culturii Române, filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” a organizat o activitate culturală dedicată promovării valorilor literare și culturale românești. Evenimentul a inclus o expoziție de carte și, deasemeni, utilizatorii bibliotecii au putut viziona documentarul „Eminescu, înainte de legendă - drumul unui geniu înfometat, de la Ipotești”, aducând astfel un omagiu poetului național Mihai Eminescu și contribuind la consolidarea identității culturale în rândul comunității.

