Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 16 septembrie 2016Timp citire: 2,8 min

Distribuie

lansare-stiinta

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” invită publicul joi, 22 septembrie 2016, ora 18.00, la Sala de Lectură, la evenimentul de lansare a volumelor Istoria ieroglifică (ediţie îngrijită de Stela Toma, studiu introductiv de Elvira Sorohan) și Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (ediţie de Stela Toma), scrise de Dimitrie Cantemir și Scrieri de Magda Isanos (ediţie de Aliona Grati), toate apărute în acest an, în colecţia „Moştenire” a Editurii Știința din Chișinău.

De la Chișinău vor fi prezenți Mircea V. Ciobanu (critic literar și redactor-şef Editura Ştiinţa) și Gheorghe Prini (director Editura Știința). Invitați: prof. univ. dr. Elvira Sorohan, prof. univ. dr. Constantin Dram și scriitorii Valeriu Stancu și Nicolae Busuioc.

Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (728 p.) cuprinde ultima scriere a lui Cantemir, redactată între anii 1719 şi 1722. Bazată pe un număr impresionant de surse greco-latine, lucrarea este considerată prima noastră istorie modernă scrisă cu metodă, care priveşte şi tratează evenimentele istoriei românilor cronologic, axându-le în jurul unei teme centrale: continuitatea poporului român în Dacia. La textul propriu-zis al lucrării se adaugă o cronologie a vieţii şi operei scriitorului, un studiu introductiv asupra lucrării incluse în volum, un amplu şi documentat glosar şi o serie de materiale iconografice legate de viaţa lui Cantemir şi nemijlocit de această operă. Lucrarea este tipărită pentru prima dată în Republica Moldova.

 Istoria ieroglifică (400 p.) cuprinde cea mai importantă operă literară a lui Cantemir, romanul alegoric cu elemente autobiografice, scris în limba română, la Constantinopol, între anii 1703 şi 1705. Lucrarea reprezintă un moment de cotitură în istoria literaturii române prin faptul că înnoieşte stilul narativ, oferă un nou model de discurs şi iniţiază trecerea de la proza cronicărească la proza artistică prin utilizarea alegoriei. Textul romanului e însoţit de o cronologie a vieţii şi operei lui Dimitrie Cantemir, de un studiu introductiv care este, în intenţie, o introducere în înţelegerea discursului romanului dificil ca structură şi, mai ales, ca stil, de un glosar şi de o secţiune de iconografie.

 Scrieri (564 p.) cuprinde, pe cât e posibil, întreaga moştenire literară a Magdei Isanos. Secțiunea de Poezie adună toate textele din volumele editate, precum şi din publicaţiile, manuscrisele şi dactilogamele care s-au păstrat până la ora actuală, iar cea de Proză şi fragmentele de publicistică ale poetei, corespondenţa ei cu rude, prieteni şi colegi. Volumul include pentru prima dată lucrările semnate de autoare în colaborare cu Eusebiu Camilar: drama în patru acte, Focurile, şi povestirea Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviov, tradusă din limba rusă. Cartea oferă o serie de fotografii de epocă legate de viaţa şi activitatea Magdei Isanos. Volumul e însoţit de un studiu introductiv, de o cronologie detaliată a vieţii şi creaţiei poetei, de o secţiune de note şi comentarii la textele incluse, care vor înlesni cunoaşterea mai profundă a unei creatoare de excepţie.

Vă așteptăm joi, 22 septembrie, de la ora 18.00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin).

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.

Articole similare

  • Vineri, 10 iulie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași  și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a organizat o nouă întânire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie au ascultat „Povestea Salciei” și au mers în parc pentru

  • Joi, 9 iulie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară –Traseul I. Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași, a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu și despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi. Reprezentanta bibliotecii a prezentat oferta de carte a bibliotecii județene pentru cei mai mici dintre cititori. Mulțumim participanților pentru atenție și implicare!

  • În data de 10 iulie, sărbătorim pe autoarea canadiană Alice Munro, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2013. Motivația juriului a fost aceea că scriitoarea este o „maestră a prozei scurte contemporane”. Într-adevăr, Alice Munro a devenit o specialistă a acestui gen literar, fiind comparată adeseori de critici cu Cehov și John Cheever. Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă propune să descoperiți scrierile acestei autoare printr-o expoziție de carte dedicată acesteia. Vă invităm să împrumutați din cărțile lui Alice Munro!