Dumitru Șerban în dialog cu regretatul profesor univ. Stelian Dumistrăcel

Cu trei ani înainte de a pleca pe „drumul fără de întoarcere” al profesorului Stelian-Traian Dumistrăcel, născut la 19 august 1937 în Zvoriștea, Suceava, am reușit să port cu domnia sa o discuție pe câteva subiecte ce au strânsă legătură cu limba română și nu numai.

A fost un fin filolog, cunoscut pentru contribuțiile în domeniile: dialectologie, fonetică, lexicologie și lexicografie, terminologie, etimologie, romanistică, istoria limbii literare și a ideilor culturale.

Stelian Dumistrăcel a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 1958, obținând titlul de doctor în filologie al aceleiași universități în anul 1974.

În interviul pe care l-am realizat cu domnia sa, am reușit să aflu răspunsuri la întrebări precum: De-a lungul timpului limba română a suferit multe modificări; care sunt etapele transformării unor cuvinte din lexicul românesc? Ce ne sperie foarte mult este faptul că limba își pierde frumusețea, românii devenind tot mai săraci, cu un limbaj mediu, utilizând cuvintele din vocabularul fundamental sau lexicul principal de cuvinte și mai puțin din masa vocabularului; cum putem transforma limba într-o comoară? Înțelepciunea poporului este adunată în proverbe, ghicitori, maxime și expresii. La Conferința de Pace de la Paris din 1919, Ionel C. Brătianu a prezentat reprezentanților statelor care decideau soarta României cartea Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria si Macedonia, a lui Iuliu A. Zanne, ca argument pentru aducerea la România a Transilvaniei, Basarabiei ş.a.m.d.; ce părere aveți? Interesant este faptul că, în contextul acestei întrebări, domnul profesor ne vorbește despre alte două documente, mai puțin cunoscute publicului, care au stat la convingerea „celor patru mari” în timpul Conferinței de Pace de la Paris – David Lloyd George, Vittorio Orlando, Georges Clemenceau și Woodrow Wilson – în ceea ce privește recunoașterea internațională a actelor de unire din anii 1918-1919 semnate la Chișinău, Alba Iulia și Cernăuți. Așadar, celelalte două documente sunt: revista „Convorbiri literare”, „organul de presă al Societății literare Junimea” (primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iași) și o hartă dialectală a limbii române realizată de Gustav Weigand, filolog german, cel care a realizat anchete lingvistice finanțate de Academia Română, prin intermediul cărora sunt prezentate teritoriile unde se vorbește românește, mai exact pe teritoriul dintre Tisa, Nistru, Dunăre și Carpații de Nord. Alături de Weigand, domnul profesor Stelian Dumistrăcel ne amintește de o altă personalitate, cunoscută în România interbelică, în special pentru contribuțiile la trasarea granițelor României Mari, precum și la studierea riguroasă pentru prima dată, a geografiei României și a Munților Făgăraș. Este vorba despre geograful francez Emmanuel de Martonne (n. 1873, Chabris), „specialistul numărul unu în legătură cu trasarea hotarelor pentru tot sud-estul Europei” în perioada la care facem referire.

Despre toate aceste teme și nu numai, vă invit să ascultați dialogul cu regretatul profesor Stelian Dumistrăcel.

Cele mai importante lucrări ale sale:

– Influența limbii literare asupra graiurilor dacoromâne, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978;

– Lexic românesc; cuvinte, metafore, expresii, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, reeditată la Iași, 1993;

– Până-n pânzele albe. Expresii românești: biografii, motivații, ediția a doua revizuită și adăugită, Institutul European, Iași, 2001;

– Discursul repetat în textul jurnalistic. Tentația instituirii comuniunii fatice prin mass-media, editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006;

– Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale, Institutul European, Iași, 2006;

– Cuvintele, încotro? Lingvistica pentru toate televiziunile, Polirom, Iași, 2017.