Distribuie
NICOLAE CREŢU, REPOTENŢAREA „DE LOGOS” A CUVÂNTULUI
Nicolae Creţu (n. 20 aprilie 1941, Bârlad, Vaslui – 15 aprilie 2022, Iași) – critic şi istoric literar. A fost fiul Eufrosinei (născută Gociu) şi al lui Neculai Creţu, subofiţer. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Doctor în ştiinţe filologice al aceleiaşi Universităţi din anul 1978, cu teza Construcţie şi semnificaţie în romanul românesc.
A ţinut cursuri de limbă, literatură şi civilizaţie română la Universitatea „Paul Valery” din Montpellier, Franţa (1976-1979), unde a iniţiat editarea revistei de studii româneşti „Dialogue”, şi la University of Washington din Seattle, Statele Unite, în cadrul Programului Fulbright de schimburi academice internaţionale (1983-1985).
https://bjiasi.ro/wp-content/uploads/2019/05/memoria-orasului.pdf
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu life-coach, Irina Olariu ce coordonează Ateliere „Interactive Veselica” Iași va desfășura pe 17 martie 2026, ora 10.00 o nouă activitate din cadrul proiectului: „Drumurile Educației cu Veselica”. Micuții elevi din clasa a I-a de la Școala Primară „Gh. Asachi” Iași vor constitui publicul evenimentului. Irina Olariu va lucra cu păpușile și poveștile copilăriei: „Păpușile sunt uneori un instrument de a depăși frica de a vorbi în fața unui public. Copiii își pun păpușile în fața lor, pentru a nu fi văzuți. Cu
Filiala „Ion Creangă” a devenit, pentru câteva ore, o mică sală de cinema, găzduind vizionarea filmului „Apocalipsa”. Participanții au urmărit cu interes povestea și au petrecut împreună momente plăcute într-o atmosferă relaxantă. Activitatea a fost dedicată elevilor de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” și coordonată de profesor Gabriela Scrumeda.
În zilele de 12 și 13 martie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează două ateliere de alfabetizare informațională și media în cadrul proiectului NEDLib – „Competențe digitale și alfabetizare informațională pentru bibliotecari”, proiect finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate de cooperare în domeniul educației adulților, Cod proiect: 2023-1-BG01-KA220-ADU-000167178. Atelierele sunt GRATUITE se adresează cetățenilor din municipiul și județul Iași. Întâlnirea va fi derulată într-un format interactiv, combinând atât aportul teoretic, cât și activitățile practice. Biblioteca Județeană Iași contribuie activ la combaterea dezinformării prin proiectul NEDLib.

