Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 15 decembrie 2021Timp citire: 1 min

Distribuie

Vineri, 17 decembrie 2021, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu  Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Copou, Iaşi și Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Bucium, Iaşi, invită bunicii să primească de la cei mici, Daruri pentru bunici”.

Elevii de la clasele I și a II-a, coordonați de către prof. înv. primar Cristina Elena Alexa și prof. înv. primar Lorena Bujor, de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași, vor confecționa felicitări și ornamente pentru seniorii de la căminele menționate mai sus. Vom prezenta într-o expoziție virtuală și prin fotografii, traseul acestor mici cadouri de suflet care vor ajunge de la școală la bibliotecă și de la aceasta, la bunici.

Activitatea se va desfășura online și se înscrie în proiectul „Carte și tradiție românească” care încurajează cunoașterea, cultivarea și prezervarea tradițiilor românești, cu precădere a celor din zona Moldovei și se adresează în special publicului tânăr, cu sprijinul tuturor membrilor comunității.

Articole similare

  • Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!

  • Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul 

  • De-a lungul istoriei, oamenii au căutat să acceadă la frâiele puterii și să conducă lumea. Femeile au exercitat și ele puterea politică încă din timpul Antichității. Cleopatra este un exemplu grăitor în acest sens. Pornind de la soțiile împăraților romani din Vest și împărătesele Imperiului Bizantin și trecând prin saloanele femeilor din Franța și alte țări, ajungem în zilele noastre la funcțiile de conducere ale femeilor din lumea occidentală. Încă mai sunt multe prejudecăți legate de aceste aspect în alte părți ale lumii. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii