Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 22 octombrie 2024Timp citire: 1 min

Distribuie

Am dat startul întâlnirilor într-un nou proiect dedicat copiilor: ateliere de povești “Creștem cu fiecare poveste”, alături de partenerii noștri: Departamentul “ProVita” din cadrul Sectorului de Misiuni al Arhiepiscopiei Iașilor.

Joi, 17 octombrie 2024, la Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași – Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, ne-am întâlnit cu elevii claselor I de la Școala Primară EuroEd Iași însoțiți de profesorii lor: Loredana Dănăilă, Giorgiana Măxineanu și Viorica Simion.

Partenerii noștri au fost reprezentați de Sorina și Parascheva care au încercat și au reușit să-i facă pe copii să fie parte din povestea Vieții Sfintei Parascheva.

Jocurile de atenție și comunicare ce au prefațat povestea i-au bucurat pe cei mici și mari deopotrivă iar darul de la sfârșitul activității – candela, a pus accent benefic pe dorința și putința tuturor de a dărui.

Vizita la bibliotecă s-a încheiat cu răsfoirea cărților din Ludotecă și cu promisiunea că cei mici își vor însoți părinții la bibliotecă. Mulțumim pentru prezență. Așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire și poveste.

 

 

Articole similare

  • Prima ediție a concursului de creație literară „What does America mean to you?” s-a încheiat într-o atmosferă plină de entuziasm, lăsând în urmă imaginea unei generații de tineri curioși și extrem de talentați. Evenimentul a reunit sub aceeași temă generoasă 97 de participanți din toate cele trei cicluri școlare, fiecare aducând o perspectivă unică asupra valorilor și simbolurilor care definesc spiritul american. Cei mai mici dintre participanți, elevii din ciclul primar, ne-au purtat într-o călătorie vizuală plină de culoare. Prin picturi vibrante și colaje ingenioase, însoțite de gânduri sincere așternute

  • Romanul Laur cuprinde trei capitole. Este descrierea protagonistei cu privirea în urma unei iubiri atipice, complicate, filtrând din amintirea ei acele moment cheie care ar putea, doar într-o oarecare măsură, să îi explice acesteia destinul. Are o componentă psihologică, gândurile se adună pentru a retrăi şi a linişti amintirea iubirii pentru a regăsi un sentiment neschimbat, singura modalitate de a se opune trecerii timpului, dar şi trecerii în alt moment în care iubirea devine un imposibil de trăit în realitatea apropiată. Iubirea aceasta, oricât se doreşte înţeleasă prin apropierea amintirii, îşi apără

  • În perioada 12-14 iunie 2026, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor din Iași se desfășoară ediția cu numărul 13 a Festivalului copilăriei - Șotron, dedicat copiilor și tinerilor din zona Moldovei. Evenimenul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate”. La acest eveniment, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași va participa cu mai multe ateliere puse sub tema festivalului: „Comunitate și prietenie – cum construim reziliență împreună”, invitând participanții să descopere, prin joacă și activități colaborative, puterea legăturilor umane în depășirea