Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită vineri, 18 martie 2016, de la ora 11.00, în Galeriile Pod Pogor, la prelegerea „Creangă altfel: de la basm la bandă desenată și-napoi la basm” susținută de scriitorul Marian Coman. Cu aceeași ocazie, editorul Mihai Ionașcu va prezenta proiectul HAC – Harap Alb continuă…, dar și dezvoltări similare în alte direcții ale basmului românesc, prin lansarea celui mai recent număr al revistei TFB – Tinerețe fără bătrânețe.
„Harap Alb a luat ființă acum 139 de ani. De-atunci și până acum a fost ilustrat de nenumărați artiști. Noi am încercat să redăm aici un pic din istoria desenată a lui Harap Alb. Nici n-am pus la socoteală cuvântul scris. Rămâne în sarcina altora. Noi vrem să vă arătăm cum a evoluat în imaginația artiștilor supereroul nostru de-a lungul a mai bine de un secol de istorie.” (Mihai Ionașcu, editor HAC!BD)
Scriitor și jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele Nopți albe, zile negre, Testamentul de ciocolată, Teoria flegmei. Apel la mitocănie și Fingers and other fantastic stories, iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În prezent este unul dintre scenariștii revistelor profesioniste de bandă desenată Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe.
Pentru mai multe detalii: http://www.harapalbcontinua.ro/ și http://mariancoman.com/.
Evenimentul este inclus în calendarul manifestărilor ocazionate de Zilele „Ion Creangă” la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Participarea este gratuită!
Articole similare
Vineri, 17 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a desfășurat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape și de ecolog Ramona Ciobanu au repetat caracteristicile stejarilor piramidali. Împreună cu studentul
O dim ineață obișnuită s-a transformat într-o incursiune în lumea tehnologiei și a viitorului pentru copii din diverse școli ieșene. Gazda acestui eveniment a fost American Corner Iași, un spațiu dedicat cunoașterii și inovației din cadrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”. Invitații speciali ai întâlnirii au fost câțiva dintre membrii echipei de robotică Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași (LIIS). Cu mult entuziasm și pregătiți să inspire noua generație, tinerii roboticieni au susținut o prezentare interactivă, susținută de un suport vizual PowerPoint captivant. Unul dintre
S-a dat startul distracției și tehnologiei la „Let’s build a robot”! Prima activitate din cadrul programului nostru de vară a adus la un loc multă curiozitate, zâmbete și codare! Sub îndrumarea plină de răbdare și profesionalism a domnului profesor Tudor Ezaru, micii exploratori au făcut primii pași în lumea fascinantă a tehnologiei. Activitatea a început cu o introducere interactivă, în care copiii au primit noțiunile de bază despre ce înseamnă programarea și cum gândește, de fapt, un computer. Momentul cel mai așteptat a fost, fără îndoială, întâlnirea cu



