Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 3 noiembrie 2016Timp citire: 1,1 min

Distribuie

craciun-note

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani la atelierul de educație muzicală „Crăciunul pe note muzicale”. Dacă așteptați Crăciunul cu nerăbdare, noi îl aducem mai aproape prin muzică, mișcare și ritm.

Timp de șase săptămâni, copiii vor învăța colinde specifice sărbătorilor de iarnă.

Atelierele se vor desfășura în fiecare sâmbătă, în perioada 12 noiembrie – 17 decembrie a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, la Sala de Artă și Referințe a Bibliotecii Județene (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).

Vor fi acceptați doar copiii care vor dovedi că au aptitudini muzicale.

Preselecția va avea loc la prima întâlnire, sâmbătă, 12 noiembrie, ora 11.00.

Îndrumători: Rada Cornea (canto-pian) și Raluca Zamfir (chitară-pian), elevi la Colegiul Național de Artă „O. Băncilă” Iași, voluntari ai Bibliotecii Județene.

Ultima zi de înscriere este 11 noiembrie, ora 12.00.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare la telefon 0332-110044, pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau direct la Serviciul Proiecte și Programe Culturale – Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (Bd. Ştefan cel Mare nr. 10, Galeriile Comerciale, mezanin).

Participarea este gratuită pe baza permisului de intrare și în limita locurilor disponibile.

Articole similare

  • Animați de primele raze ale soarelui, bondăreii clasei I de Colegiul Național “Octav Băncilă” Iași, însoțiți de prof. înv.primar Lăcrămioara Gabriela Frenț, au adus primăvara și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți de la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași. Anotimpul preferat, primăvara, a fost tema sesiunii de informare care s-a finalizat cu împrumutul volumelor îndrăgite după binemeritata explorare a colecțiilor din Ludotecă.

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu life-coach, Irina Olariu ce coordonează Ateliere „Interactive Veselica” Iași va desfășura pe 17 martie 2026, ora 10.00 o nouă activitate din cadrul proiectului: „Drumurile Educației cu Veselica”. Micuții elevi din clasa a I-a de la Școala Primară „Gh. Asachi” Iași vor constitui publicul evenimentului. Irina Olariu va lucra cu păpușile și poveștile copilăriei: „Păpușile sunt uneori un instrument de a depăși frica de a vorbi în fața unui public. Copiii își pun păpușile în fața lor, pentru a nu fi văzuți. Cu

  • Stimaţi cititori, În perioada 12-21 martie 2026, activitatea cu publicul în cadrul Sălii de Periodice va fi suspendată pentru desfăşurarea activităţilor de constituire a unităţilor de inventar pentru publicaţii periodice, în vederea optimizării accesului la colecţiile noastre. Activitatea cu publicul se va relua în data de 23 martie 2026. Vă mulțumim pentru înțelegere!