Iniţiat în toamna anului trecut de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, concursul de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu” este în plină desfăşurare. După o primă etapă în care au făcut cunoscută iniţiativa Bibliotecii Judeţene în şcoli generale şi licee din municipiul Iaşi, în licee din judeţ (Paşcani, Târgu-Frumos, Hârlău, Podu-Iloaiei, Răducăneni, Cozmeşti), în cea de a doua etapă, redactorii Editurii Bibliotecii Judeţene urmăresc împreună cu profesorii coordonatori stadiul în care se află volumele şcolilor şi liceelor care au anunţat că vor participa la concurs.
La acest concurs participă elevi având vârsta cuprinsă între 10 şi 20 de ani (clasele V-XII), în cadrul unui colectiv coordonat de un profesor voluntar. Creaţiile literare, transmise sub forma unei cărţi şi trimise în condiţiile stabilite în regulamentul postat pe site-ul bibliotecii, vor fi însoţite de fişa de participare şi de acordul publicării, în cazul în care volumul va fi declarat câştigător.
Concursul se desfăşoară în perioada 15 octombrie 2013 – 31 mai 2014, după cum urmează:
Înscriere: 15 oct. 2013 – 15 aprilie 2014;
Jurizare: 15 aprilie – 30 mai 2014;
Premiere: 31 mai 2014, în cadrul Festivalului „Teodorenii – Sărbătoarea lecturii”.
Concursul nu are o tematică impusă. Unitatea şcolară va trimite organizatorului volumul colectiv propriu; textele vor fi în limba română, editate în word şi vor conţine diacritice. Numărul de semne va fi între 140.000 şi 260.000. Forma lucrării trebuie să fie cât mai apropiată formatului unei cărţi.
Juriul concursului va fi format din profesori, scriitori, publicişti şi redactori ai Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”.
Organizatorul va premia creativitatea, originalitatea, claritatea, corectitudinea în exprimare şi forma lucrării. Premiul constă în tipărirea volumului, acordarea drepturilor de autor pentru fiecare elev cuprins în volum şi o excursie pentru autorii incluşi în volumul premiat. Premiul special va fi acordat concurentului care are o lucrare deosebită, indiferent de volumul colectiv în care este prezentă.
Urând succes participanţilor, Biblioteca judeţeană aşteaptă cât mai multe volume colective de proză.
Articole similare
Luni, 13 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația Art Civica și EducART, a desfășurat prima activitate din cadrul proiectului În vacanță comunic ludic. La aceste de ateliere de vacanță ne implicăm pentru a crește gradul comunicării interumane fără vârstă. Astăzi prin realizarea unor activități interactive am învățat astăzi importanța cuvintelor: P.I.C.: Perseverență, Imaginație, Comunicare. Întâlnirea a cuprins un moment de informare, cu privire la serviciile și programele bibliotecii județene, realizat de un reprezentant al bibliotecii. Atelierul a fost coordonat de invitații noștrii: prof.
Mirosul de carte nouă are o magie aparte, nu-i așa? Este promisiunea unei noi călătorii, a unui secret care așteaptă să fie descoperit și a orelor petrecute în compania unor idei care ne pot schimba perspectiva. Rafturile noastre au devenit mai bogate și mai primitoare, găzduind o colecție proaspătă de volume, alese cu gândul la fiecare dintre voi. Pentru cei care caută inspirație și vor să investească în propria evoluție, cărțile de dezvoltare personală abia așteaptă să ofere răspunsuri, tehnici de autocunoaștere și motivație pentru un stil de
O atmosferă plină de entuziasm și curiozitate a cuprins spațiul de la American Corner Iași. În cadrul atelierului English for Kids, cei mici au pornit într-o călătorie lingvistică fascinantă în lumea animalelor domestice. Adaptați cu blândețe la nivelul fiecărui copil, pașii noștri au pornit de la primii termeni rostiți cu sfială de grupa Starters, transformându-se treptat în propoziții complexe și curajoase construite de micii exploratori din grupa Movers. Fiecare cuvânt învățat a fost o cărămidă pusă la temelia încrederii lor în exprimarea în limba engleză. Povestea a continuat


