Distribuie
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași lansează ediția cu numărul treia concursului de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu, manifestare inclusă în cadrul Festivalului „Teodorenii” 2017. Concursul se adresează exclusiv elevilor din ciclul gimnazial și liceal din județul Iași și cuprinde două secțiuni:
- Gimnaziu: desene inspirate din volumul Ulița copilăriei;
- Liceu: desene inspirate din volumul La Medeleni.
Lucrările vor fi executate pe foi de bloc de desen A3 (30 x 42 cm), tehnica de execuție fiind la alegere (acuarelă, guașă, peniță, creion, pastel). Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări. Nerespectarea acestor condiții va conduce la respingerea lor.
Lucrările vor fi semnate pe verso (Numele și prenumele, instituția de învățământ/ clasa/ numele profesorului coordonator și datele de contact ale participantului: număr de telefon și adresă de e-mail) și vor fi depuse până la data de 4 decembrie 2017, ora 16.00, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin). Nu se percepe taxă de participare.
Câştigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta calitatea execuției și originalitatea.
Pentru fiecare dintre cele două secțiuni se vor acorda următoarele premii:
Premiul I: 500 lei,
Premiul al II-lea: 400 lei,
Premiul al III-lea: 300 lei.
Lucrările premiate devin proprietatea Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 7 decembrie 2017, ora 14.00, la Sala de lectură a Bibliotecii. Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. „Ștefan cel Mare” nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin), pe e-mail, la adresa: programe@bjiasi.ro sau telefonic, la numărul: 0332110044.
Diplomele de participare pot fi revendicate în maximum 10 zile lucrătoare.
Festivalul „Teodorenii” este o manifestare complexă ce se va desfăşura pe parcursul a trei zile (7, 8 și 9 decembrie 2017), organizată de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu instituţii reprezentative din domeniul cultural şi educaţional. Ajuns la cea de a patra ediție, Festivalul „Teodorenii” reprezintă deja un reper cultural de primă mână, prin profesionalismul cu care este organizat, prin relevanța activităților propuse și prin calitatea invitaților săi. Actuala ediție se intitulează „Povești cu vânători, pescari și gurmanzi”, temă care atrage după sine participanți pe măsură.
Articole similare
Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!
Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul
De-a lungul istoriei, oamenii au căutat să acceadă la frâiele puterii și să conducă lumea. Femeile au exercitat și ele puterea politică încă din timpul Antichității. Cleopatra este un exemplu grăitor în acest sens. Pornind de la soțiile împăraților romani din Vest și împărătesele Imperiului Bizantin și trecând prin saloanele femeilor din Franța și alte țări, ajungem în zilele noastre la funcțiile de conducere ale femeilor din lumea occidentală. Încă mai sunt multe prejudecăți legate de aceste aspect în alte părți ale lumii. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii


