Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 17 martie 2015Timp citire: 2,2 min

Distribuie

apa

Biblioteca Județeană și ApaVital provoacă liceenii la concurs de Ziua Mondială a Apei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și SC ApaVital SA Iași organizează concursul-maraton destinat elevilor de liceu „Apa în comunitate”. Prin această competiție se dorește stimularea unui comportament responsabil urban faţă de mediul înconjurător, faţă de apă – resursă epuizabilă a planetei și la formarea unor deprinderi și atitudini referitoare la problemele ecologice și de protecție a mediului.

La apelul lansat la începutul lunii februarie a.c., zece licee din Iași și Pașcani au răspuns provocării lansate de către organizatori: Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Naţional „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iași. Cele zece echipaje, formate din câte trei elevi de la fiecare liceu participant, vor trebui să răspundă la o serie de întrebări formulate din bibliografia comunicată odată cu regulamentul, dar și la întrebări de cultură generală.

Premiile pentru ocupanții primelor trei locuri în ordinea punctajului obținut sunt în bani și sunt acordate de SC ApaVital SA Iași (fondul total de premiere este în valoare de 2250 lei). Pentru ocupanții locurilor IV – X se vor acorda premii constând în obiecte și materiale promoționale.

Competiția se va desfășura în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd. Ștefan cel Mare nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin) pe data de 21 martie 2015, începând cu ora 10.00.

Regulamentul concursului

Componenţa echipajelor

Vă invităm să ne fiți alături!

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie și are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.

În fiecare an, sărbătorirea se face sub un slogan. Anul 2015 are ca slogan: „Apa și dezvoltarea sustenabilă”.

Articole similare

  • În ziua de duminică, 14 IUNIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de

  • Anul 2026 aduce în cadrul parteneriatului educațional internațional „Prietenie… pe o… sfoară…” - ediția a XIV-a, un nou și inedit povestitor: celebra scriitoare pentru copii, suedeza Astrid Lindgren, autoarea îndrăgitului personaj Pippi Longstocking („Pipi Șosețica). Tema ediției din acest an, aleasă de către colegii de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – inițiatorii acestui proiect, îndeamnă iubitorii de lectură să prețuiască prietenia, umorul, natura și să-și antreneze imaginația. Proiectul este dedicat promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură, special în rândul celor mici, dar nu sunt excluși ceilalți

  • Cine spune că la bibliotecă se citește doar de pe hârtie? Sâmbătă, citim în stele! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – Astroclubul „Lectura stelelor” scoate telescopul pe Pietonal, de „On The Moon Again 2026” În iulie 1969, milioane de oameni de pe toate continentele priveau cu emoție primii pași ai omului pe Lună, uniți de aceeași fascinație. Pe 20 iunie 2026, începând cu ora 19.00, avem ocazia să retrăim împreună acest entuziasm global, chiar în inima Iașului! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Astroclubul Iași și Fundația Academică „Idei și Fapte