Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 3 august 2022Timp citire: 0,5 min

Distribuie

Ministerul Educației a stabilit o nouă grilă de acordare a burselor pentru elevi, însă a lăsat autonomie școlilor pentru a decide criteriile de acordare și valoarea lor finală. 
 
Articolul 90 din noua Lege a Educației pentru învățământul preuniversitar prevede că elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază de burse (alin 1). De bursele de excelență olimpică (I) beneficiază și elevii din învățământul preuniversitar particular acreditat. 

Articole similare

  • Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu

  • Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!

  • Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul