Distribuie
Carmen Veronica STEICIUC (25 octombrie 1968 – 1 noiembrie 2021, Suceava) poetă, manager cultural şi teatrolog, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, a debutat cu poeme în „Pagini Bucovinene” nr. 7, 1988, deţinătoare a peste 50 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale de poezie, director general al Teatrului Municipal Matei Vişniec din Suceava, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi director al revistei Bucovina literară, a organizat peste 400 de evenimente teatrale, turnee, festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură şi teatru.
Cărți publicate (selectiv):
Culoarea neprevăzută a orei, Centrul de Studii Româneşti, Iaşi, 1995; The essence of a dream, Editura Cuvântul Nostru, Suceava, 2003; Poeme de religii diferite, Editura Augusta, Timişoara, 2004; Cu o pereche de aripi noi, Editura Augusta, Timişoara, 2005; Cu o pereche de aripi noi / Avec une paire d’ailes nouvelles, ediţie bilingvă româno – franceză, traducere Florina Liliana Mihalovici, Editura Augusta, Timişoara, 2008; Vitrina cu dimineţi circulare / La vitrine aux matins circulaires, ediţie bilingvă româno-franceză, traducere Florina Liliana Mihalovici, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; Incertitudini în formă de aripă, Colecţia Opera Omnia, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2011, Iahtul cu prieteni imaginari, EdituraTracus Arte, 2019.
A colaborat cu poeme, articole, interviuri la publicațiile: Familia, Vatra, Tribuna, Ateneu, Flacăra, Luceafărul, Caiete botoşănene, Pagini bucovinene, Bucovina Literara, Zona literara, Ethos, Septentrion, Zburătorul, Cuvântul Libertaţii, Orizont, Arboroasa, Crai Nou, Origini-Romanian Roots, Caietele internaţionale de poezie /Cahiers internationaux de poésie, Di nuovo insieme – RO.AS.IT, In Memoriam, Dacia Literară, Convorbiri Literare etc. (https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/in-memoriam-carmen-veronica-steiciuc/
http://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/carmen-veronica-steiciuc/)
Volume aflate în bibliotecă:
Culoarea neprevăzută a orei : [versuri] / Carmen Veronica Steiciuc. – Iași ; București : Fundaţia Culturală Română – Filiala Iaşi : Centrul de Studii Româneşti , 1995 ( : ROF) . 122 p.
Cu o pereche de aripi noi = Avec une paire d ‘ ailes nouvelles / Carmen Veronica Steiciuc ; traducere de Florina-Liliana Mihailovici. – Timişoara : Editura Augusta , 2008 ( : Tipografia ROF) . 124 p.
Cu o pereche de aripi noi : [versuri] / Carmen Veronica Steiciuc. – Timişoara : Editura Augusta , 2005 ( : Tipografia ROF) . 68 p.
Recenzii, articole despre:
Emanuela Ilie, Carmen Veronica Steiciuc: Vitrina cu dimineți circulare. La vitrine aux matins circulaires : [recenzie la volumul cu același titlu de același autor. Pitești : Editura ”Paralela 45”, 2010], în Poezia ,An. 15, Nr. 4 (iarnă 2010), p. 238-239
Theodor Codreanu, Zbor în transparenţă : [recenzie la volumul „Incertitudini în formă de aripă ” de Carmen Veronica Steiciuc. Iaşi : Editura „TipoMoldova „], În Cronica An. 47, Nr. 2 (feb. 2012), p. 7
„O poetă, străină de mode, păstrându-şi o frumoasă independenţă, deloc încântată de a se refugia sub umbrela protectoare a generaţiei este suceveanca Veronica Steiciuc”. (Adrian Dinu Rachieru)
„Versurile scrise de Carmen Veronica Steiciuc vin dintr-o lume aludicului, irealului şi îngerilor, din una construită ca un pas de deux între o ea şi un el. O lume a erotismului, dar fără elemente safice, senzoriale, pasionale, ci liniştită, calmă, ca un zbor al îngerilor cu aripi din versuri către ideal. Una a diafanului, cerescului (care caută să sedesprindă de teluric, dar luând cu sine lucruri/fiinţe înrădăcinate în suflet) studiat, căutat, elaborat” (Marius Chelaru)
„În contextul „fracturismelor” şi a altor numeroase experimente pretinse artistice, Carmen Veronica Steiciuc cultivă, în Poeme de religii diferite (Editura Augusta, Timisoara, 2004) o poezie de o încântatoare originalitate, reconfirmându-şi palmaresul naţional ş internaţional”. (Constantin Blănaru)
Articole similare
Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!
Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul
De-a lungul istoriei, oamenii au căutat să acceadă la frâiele puterii și să conducă lumea. Femeile au exercitat și ele puterea politică încă din timpul Antichității. Cleopatra este un exemplu grăitor în acest sens. Pornind de la soțiile împăraților romani din Vest și împărătesele Imperiului Bizantin și trecând prin saloanele femeilor din Franța și alte țări, ajungem în zilele noastre la funcțiile de conducere ale femeilor din lumea occidentală. Încă mai sunt multe prejudecăți legate de aceste aspect în alte părți ale lumii. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii

