Distribuie
Azi, 28 ianuarie la Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Iaşi a avut loc reuniunea literar – muzicală Când Dunărea era albastră, parte din seria manifestărilor desfășurate în cadrul Proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Județene.
Scriitorul Valeriu Stancu a prezentat volumul lui George Sbârcea „Când Dunărea era albastră”, care ne dezvăluie viața și creația familiei Strauss. Atmosfera a fost completată de audiția mai multor valsuri selectate de către bibliograful Nicoleta Bornaz de la Secția de Artă și Colecții speciale.
În urma prezentării ofertei de carte, majoritatea celor prezenți și-au exprimat intenția de a deveni abonați ai Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, precum și dorința de a participa la alte manifestări.
*
* *
„Când Dunărea era albastră”
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași și Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Iaşi vă invită miercuri, 28 ianuarie 2015, începând cu ora 10, la reuniunea literar – muzicală Când Dunărea era albastră.
Întâlnirea face parte din seria manifestărilor „Ceaiul de la ora 15” și se desfășoară în cadrul Proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Județene, care dorește să aducă în prim plan cărți mai puțin cunoscute publicului larg.
De această dată vom face cunoștință cu volumul „Când Dunărea era albastră” (autor: George Sbârcea), prezentat de scriitorul Valeriu Stancu. Muzica, aleasă de bibliograf Nicoleta Bornaz de la Secția de Artă și Colecții speciale a Bibliotecii, ne va purta pe aripile valsului vienez.
Vă aşteptăm miercuri, 28 ianuarie 2015, la Căminul de Pensionari, pentru a călători în imaginație pe valurile Dunării albastre.
Articole similare
Vineri, 17 aprilie 2026, de la orele 10.00 și 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor Sărbători Pascale. Elevii claselor primare, coordonați de prof. religie Elena Miron, prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la două întâlniri în care vom descoperi cărți legate de Sărbătorile Pascale, despre alte sărbători celebrate în apropierea Sfintelor Paști, vom citi și vom afla despre acestea date mai puțin cunoscute. Aceste ateliere vor avea loc la școala
„Tinerii muzicieni se formează nu numai prin interacțiunea cu profesorii, ci și cu publicul, astfel își probează aptitudinile și se autocunosc.” Mihai Cosmei Muzicologul Mihail Cozmei (10 octombrie 1931, Huși -12 aprilie 2026, Iași) profesor universitar, rector al ai Universității Naționale de Arte "G. Enescu" din Iași, scriitor, publicist. Și-a dedicat întreaga viață studiului, cercetării și promovării artei sonore, formând generații de muzicieni și contribuind la dezvoltarea muzicologiei în România. Parcursul său intelectual, consolidat prin studii la Conservatorul din București și prin stagii de specializare la Moscova și Roma,
Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale. Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!


