Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 21 iunie 2018Timp citire: 1,2 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași așteaptă copiii și în această vară, în fiecare zi de  miercuri, între orele 11.00 și 13.00, la  Clubul de lectură cu voce tare „Book-uria lecturii”, care se va desfășura la Secția de Împrumut pentru Copii, începând cu data de 4 iulie a.c.

Pentru că poveștile nu îmbătrânesc niciodată, nu există limită de vârstă pentru participanți. Încurajăm să ni se alăture părinții și bunicii, care pe lângă plăcerea de a asculta povești, pot deprinde arta de a citi copiilor, astfel încât să le capteze atenția în timpul lecturii. Cititul cu voce tare sporește concentrarea, dezvoltă memoria, relaxează și îmbunătățește relațiile între copii și părinți sau ceilalți membri ai familiei.

Cititori și animatori vor fi talentații și inimoșii tineri actori ai Școlii de Teatru „ProfessArt” din Iași, coordonați de actrița Luiza Cupceac, care au ales pentru al doilea an consecutiv să-și dedice o parte din timp activităților de voluntariat.

Pentru o bună organizare, vă rugăm să confirmați participarea prin telefon, la numărul 0332 110044 sau pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro.

Participarea este gratuită, dar permisul de intrare este obligatoriu.

Vă reamintim că permisul de intrare la biblioteca noastră se eliberează gratuit pentru toate categoriile de vârstă.

Articole similare

  • Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași vă invită să desfășurăm joi, 27 august 2026 / ora 15.30-17.30 la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin) o ultimă sesiune - atelier tematic de specialitate în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Proiectul își propune un spațiu ce integrează idei de jocuri, ateliere, consultanță, lectură și sport (biciclete, trotinete, role etc.) împreună cu metodele simple de a face mișcare în aer liber

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii să participe în proiectul cu specific de vacanță: Cutia magică a poveștilor – Veselica în vacanță în 25 august 2026 ora 10.00 la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași prin Centrul de Resurse pentru Familii (str. Sărărie 134). Proiectul vizează dezvoltarea personalităţii copiilor, vizând latura nonformală a educaţiei, prin stimularea inteligenţei lingvistice şi emoţionale, a abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbogăţirea vocabularului, stimularea încrederii de a exprima liber trăiri şi emoţii, stimularea imaginaţiei specifice vârstei (personaje preferate din cărți, păpuși și costume © Atelierele

  • Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită și în luna august, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași, într-un proiect cu specific de vacanță. Proiectul Biblio-Vacanța și Muzeele Iașului își propune să încurajeze educația non-formală a copiilor și a tinerilor pe durata vacanței de vară, propunându-le o serie de întâlniri, activități și ateliere de vacanță menite să le stimuleze interesul față de literatură, patrimoniu local, dezvoltare personală și comunitate. Beneficiarii Centrelor Sociale din cadrul DGASPC Iași vor