Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ Iași a intrat în posesia arhivei scriitorului Eugen Andoni

 În luna aprilie a anului 2022, grație bunăvoinței poetului Nicolae Panaite, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachiˮ Iași a intrat în posesia arhivei prozatorului Eugen Andoni (†1999), personaj puțin cunoscut publicului larg, dar știut în cercurile scriitoricești din capitala Moldovei. În continuare, notăm câteva repere biografice, preluate din menționata arhivă.

Eugen Andoni s-a născut la 27 iunie 1939, în Târgu Neamț, în familia preotului Constantin – paroh al Bisericii Sfântul Andrei din Iași – și a presviterei Eugenia († 29 aprilie 1984). Și-a început studiile la Târgu Neamț (Școala Elementară Mixtă nr. 1). A urmat apoi Școala Medie de Băieți „Mihail Sadoveanuˮ din Iași, dar și Grupul Școlar Comercial „Nicolae Kretzulescuˮ din București. S-a înscris la Facultatea de Filologie la Iași, dar a fost exmatriculat. A fost reprimit la studii, la 9 martie 1959, cu condiția să continue studiile la altă universitate. A optat pentru Filologia bucureșteană. În acea perioadă a locuit în casa unchiului său, Gheorghe Maxim. În primii ani de facultate a fost student la secția de Limbă Bulgară. În 1964 revine la Iași, fiind reprimit la Filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuzaˮ. Aici a fost încadrat la secția de Limbă și Literatură Română, perioadă în care decan era Gavril Istrate (1914-2014). A absolvit studiile universitare în 1968, iar mai apoi a lucrat, pentru puțin timp (doar în anul școlar 1977-1978), în învățământul preuniversitar, predând Limba și Literatura Română la școala din Cârjoaia, comuna Cotnari, județul Iași. Directorul școlii aprecia că „Tovarășul Andoni, prin activitatea desfășurată, a dovedit o temeinică pregătire profesională, tact și pricepere pedagogică, disciplină în îndeplinirea sarcinilor […]. A dat dovadă de mult spirit de răspundere și conștinciozitate. S-a integrat în viața satului, bucurându-se de respect și autoritate prin profilul moralˮ.

Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de erudiția și inteligența sa. Fire boemă, nu a apucat să publice prea mult în timpul vieții, mai ales înainte de 1989, căci cenzura l-a făcut să fie circumspect și, poate, descumpănit. Opera sa capitală, romanul Abrudan (după numele protagonistului, Camil Abrudan), proiectat în câteva zeci de volume, devenise, în Iașii anilor șaptezeci ai veacului trecut, o legendă. Mircea Radu Iacoban mărturisește într-un articol că a propus scriitorului să-i editeze cartea, la Junimea (vezi „Boema ieșeanăˮ, în Scriptor, an IV, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2018, p. 99). Însă Andoni nu s-a grăbit. Nu a încredințat cartea tiparului nici în confuzii ani postdecembriști.

Autorul a murit în 1999, dar creația sa literară, inclusiv Abrudan-ul (de a cărei existență nu puțini s-au îndoit!) a supraviețuit. În împrejurări care nu-mi sunt cunoscute, întreaga arhivă a ajuns în posesia scriitorului și directorului de publicație culturală Nicolae Panaite. Într-una din vizitele efectuate la Redacția Expresului cultural, am primit propunerea de a prelua arhiva pentru Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachiˮ Iași. Fără a ști cu exactitate ce conțin sacii în cauză, cu aprobarea conducerii Bibliotecii, s-a făcut acest transfer, la începutul lunii aprilie a acestui an.

Laboratorul creației lui Eugen Andoni conține, probabil, cel puțin zece mii de pagini, care urmează să fie fișate și inventariate. Autorul a depus o muncă spectaculoasă, căci unele texte sunt variante, corectate sau adăugite. Multe scrieri sunt dactilografiate, dar există și o mulțime de dosare alcătuite din file scrise de mână. Arhiva este variată din punct de vedere tematic. Se regăsesc în ea cursuri audiate la Universitate, pagini de jurnal, eseuri, versuri, proză. Paginile pe care Andoni le-a scris despre Eminescu, într-o încercare de a reconstitui viața poetului, vor trebui, cândva, editate. La fel și proza intitulată Maldoror. Însă trebuie făcută o delimitare strictă între creația originală a lui Andoni și manuscrisele care au servit, probabil, ca referate citite la seminarii de filosofie sau istorie a literaturii române (spre exemplu, paginile despre Antim Ivireanul), sau notițe preluate la diverse conferințe universitare.

Dar cea mai mare surpriză este că o mulțime din dosare conțin capitole sau subcapitole, definitive sau doar ciorne de lucru, privitoare la Abrudan. Așadar, celebrul roman nu doar că a fost scris de autor, dar nu s-a pierdut, așa cum au crezut unii.  De fapt, a fost pe punctul de a se pierde. Din fericire, n-a fost să fie așa! Despre acest volum s-a spus că „oglindește cu adâncă profunzime și acuratețe artistică soarta Omului ca entitate într-o lume apocalipticăˮ (Stelian Baboi, citat de Mircea Radu Iacoban, în articolul menționat mai sus).

Fie și o selecție din arhiva lui Eugen Andoni va trebui să vadă lumina tiparului. Dacă am privi lucrurile doar din punctul de vedere al istoricului literar și tot am avea un argument plauzibil. Dar o eventuală editare a Abrudan-ului ar presupune o muncă deloc neglijabilă din partea celui care și-ar însuși acest proiect, căci dosarele romanului nu sunt puse în ordine și nici nu o există o singură variantă de lucru. Se poate ca vastitatea proiectului narativ să fie un element descurajant. Poate însă că rezultatul va fi pe măsură…

Iulian Marcel CIUBOTARU