Atelierul creativ Mânuțe iscusite, organizat la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – biroul Împrumut pentru copii, a debutat vineri, 12 februarie 2016, cu o sesiune de inițiere în arta japoneză a plierii hârtiei: origami.
Voluntarii de la Asociația HIMAWARI au fost alături de copiii înscriși, aplecându-se răbdători asupra mânuțelor acestora, explicând și exemplificând, pas cu pas, modalitățile transformării unei simple coli de hârtie într-un minunat obiect de artă.
Temele asociate acestui atelier creativ parcurg, rând pe rând, calendarul sărbătorilor ce vestesc primăvara: Dragobetele, Mărțișorul, Ziua Mamei. Urăm succes copiilor pentru următoarea etapă în deprinderea acestei minunate arte cu speranța că, la sfârșitul acestui atelier, vom putea păstra în bibliotecă câteva din obiectele ce au ieșit din mânuțele lor iscusite.
Mulțumim și părinților care au rămas, entuziasmați și bucuroși, alături de copiii lor, până când aceștia au fost mulțumiți de munca lor.
La final, toți copiii au primit și permisele de acces în bibliotecă.
Articole similare
Vineri, 14 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară – Traseul I. Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu și despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi. Reprezentanta bibliotecii a prezentat oferta de carte a Bibliotecii Județene pentru cei mai mici dintre cititori. Mulțumim participanților pentru atenție și implicare!
Joi, 13 august 2026, la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, s-a desfășurat un nou atelier de lectură în cadrul proiectului „Creștem cu fiecare poveste”, proiect al Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași. Am descoperit împreună povestea „Pițigoiul”, de Veronica Iani și Eliza Maria Cloțea, citită de Maria Bodale de la Departamentul Pro Vita, o poveste care ne-a ajutat să vorbim despre prietenie, grijă față de celălalt și renunțarea la egoism. Povestea ne-a arătat cât
Joi, 13 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și școala de vară EduCart, a organizat o ultima întâlnire din cadrul proiectului: O carte și un arbore secular – Fotografia de vacanță. Elevii, coordonați de coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie și consilier școlar Irina














