Distribuie
Am sărbătorit Ziua de 9 mai 2023 la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, prin întâlnirea inedită: EU și UE – Treasure Hunt de Ziua Europei! împreună cu Centrul de Informare Europe Direct Iași – Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă Iași – structura gazdă și Organizația Națională „Cercetașii României” Membră fondatoare a Organizației Mondiale a Mișcării Scout București – Centrul Local „Constantin Th. Sapatino” Iași.
Scenariul activității a fost divizat pe două direcții: vânătoarea de comori desfășurată la Biroul Împrumut Adulți de la sediul central al bibliotecii publice și jocul european: „Europa contează”. Explozia de energie, vitalitate, bucurie, cunoaștere și, totodată, modestia și civilizația tinerilor cercetași (lupișori și temerari) din cadrul Organizației Naționale „Cercetașii României” București – Centrul Local „Constantin Th. Sapatino” Iași a fost binevenită și a adus un plus de culoare, adrenalină prin entuziasmul lor la etapele vânătorii de comori organizate cu această ocazie, a Zilei Europei.
Comorile de fapt, au fost elemente din istoria Europei și nu numai, care au reprezentat răspunsurile unui set al cartonașelor cu provocări (întrebări, epigrame, anagrame, ghicitori, cuvinte scramble, imagini). Concentrare, comportamente, competențe, perspicacitate, o scară a valorilor, o bună organizare a echipei, bună orientare în spațiul bibliotecii, comunicare – toate acestea au conlucrat la succesul întregii activități. De la indiciile vânătorii de comori printre rafturile încărcate de cărți la amestecul de cuvinte și anagrame la jocurile inovative de factură europeană, cu toții ne-am bucurat de aproape două ore de cunoaștere, distracție și stimularea dezvoltării abilităților în educație.
Postăm fimul-video (www.bjiasi.ro ) al testului de evaluare al cercetașilor prezenți la evenimentul nostru prin aplauzele acordate. Le mulțumim cercetașilor României pentru energia pozitivă și pofta de viteză și cunoaștere de care au dat dovadă din plin!
Finalul a fost dedicat înmânării fiecărui participant premiilor și materialelor promoționale oferite de Centrul Europe Direct Iași (AEDD Iași) [https://eudirect.ro/ ] pentru care îi felicităm și le mulțumim pentru cum continuă să se gândească la dezvoltarea comunității locale!
Articole similare
Romanul Laur cuprinde trei capitole. Este descrierea protagonistei cu privirea în urma unei iubiri atipice, complicate, filtrând din amintirea ei acele moment cheie care ar putea, doar într-o oarecare măsură, să îi explice acesteia destinul. Are o componentă psihologică, gândurile se adună pentru a retrăi şi a linişti amintirea iubirii pentru a regăsi un sentiment neschimbat, singura modalitate de a se opune trecerii timpului, dar şi trecerii în alt moment în care iubirea devine un imposibil de trăit în realitatea apropiată. Iubirea aceasta, oricât se doreşte înţeleasă prin apropierea amintirii, îşi apără
În perioada 12-14 iunie 2026, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor din Iași se desfășoară ediția cu numărul 13 a Festivalului copilăriei - Șotron, dedicat copiilor și tinerilor din zona Moldovei. Evenimenul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate”. La acest eveniment, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași va participa cu mai multe ateliere puse sub tema festivalului: „Comunitate și prietenie – cum construim reziliență împreună”, invitând participanții să descopere, prin joacă și activități colaborative, puterea legăturilor umane în depășirea
Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari: atelier interactiv de educație ecologică pentru copii Duminică, 31 mai 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Facultatea de Horticultură – Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, desfășoară pentru cei mici activitatea: Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari. Atelierul va trezi interesul celor mici prin încercarea de a găsi întrebarea corectă pentru răspunsurile pe care le vor

