Acasă Sediul central Prietenie… pe o sfoară… virtuală – Ediția a IX-a

Prietenie… pe o sfoară… virtuală – Ediția a IX-a

34
0

Parteneriat educațional internațional

Biblioteca Județeană ֦Gh. Asachi ֞ Iași vă invită să participați la ediţia a IX-a a acestui proiect, dedicat marelui povestitor Hans Christian Andersen, a cărui zi de naștere – 2 aprilie – a fost aleasă ca Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.

Cu fiecare ediție la care participăm, alegem drumul minunat al cărții și deschiderea orizontului copiilor prin lectură, cu scopul bine definit de a pune în valoare imaginația și creativitatea celor mici. Tema acestei ediții este viața și opera povestitorului român Petre Ispirescu. Poveștile propuse pentru lectură vor trezi amintiri plăcute și adulților implicați în proiect: bibliotecari, cadre didactice, părinți, bunici.

Dăm start la lectură, la implicarea în poveste atât prin cuvinte cât și prin desen: după lectura textului, urmează ilustrarea lui, colorând după imaginația și talentul fiecăruia fișele cu personajele îndrăgite.

Desfășurător:

  1. Introducere în temă – câteva cuvinte despre partenerii din proiect, despre localităţile unde se desfăşoară proiectul etc.
  1. Se va prezenta viața și opera scriitorului Petre Ispirescu – prezentare power point realizată de inițiatorii proiectului, bibliotecarii de la Biblioteca Jud. George Barițiu Brașov)
  1. Se citeşte una dintre poveștile lui Petre Ispirescu “Sarea in bucate”, “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, “Fata moşului cea cuminte”, “Însir-te mărgărit, “Balaurul cu şapte capete”.
  1. Activitatea practică folosește setul de desene aferent poveștii citite. Fiecare copil va avea:- desen, – creioane/carioci colorate, – lipici, – carton A4 colorat

(desenele colorate şi decupate se vor lipi pe carton colorat în poziția PORTRAIT)

  1. Se va lipi o etichetă cu numele copilului, școala, clasa, localitatea, pe verso-ul cartonului cu desenul.
  2. Lucrările se vor expune în biblioteca parteneră, pe sfoară
  3. 7. Perioada de desfăşurare a activităţilor este – 2 APRILIE – 15 IUNIE 2021.

 

Activitățile se vor desfășura în mediul on-line (pe Zoom) la date stabilite de comun acord.

Informații suplimentare la sediul bibliotecii – biroul Împrumut pentru copii (telefon 0332-110044).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here