Acasă Culorile cărţii O nouă viață pentru poveste

O nouă viață pentru poveste

70
0

Miercuri, 8 iunie 2017, de la ora 10.00, la Școala Gimnazială „D.A. Sturdza” a avut loc întâlnirea de sfârșit a proiectului „O nouă viață pentru Poveste”.

Machetele au fost finalizate la toate cele cinci clase; amintim că avem copii de la clasa pregătitoare, întîia, a doua și a treia și au fost prezentate în Filiala „I. Teodoreanu” a Bibliotecii Județene.

A doua parte a activității coordonată de către asistent univ. dr. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi, alături de absolventele Universității de Arte „George Enescu” Iași Bianca Irimia și Sabina Drînceanu, voluntare ale bibliotecii, își propune să evidențieze scopului proiectului.

Elevii, pentru a conștientiza importanța lucrului în echipă, au fost antrenați la jocuri de ritm, de cuvinte și rebus din povestea și povestirea din proiectul nostru.

Profesoarele pentru învățământ primar: Cristina Corcaci, Veronica Maxim, Carmen Tudorache, Viorica Chirilă și Loredana Ștefan, au coordonat elevii Școlii Gimnaziale „D.A. Sturdza”.

Întâlnirea, care se desfășoară sub egida programului „Culorile cărții” al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, are loc în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și Școala Gimnazială „D.A. Sturdza”.
https://youtu.be/-K7oNMZ7cSA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here