Acasă Sediul central Mark Twain – o privire spre lumea copilăriei

Mark Twain – o privire spre lumea copilăriei

19
0

Expoziție de carte din colecțiile bibliotecii

Arhicunoscutul Mark Twain (30 noiembrie 1835 – 22 aprilie 1910), pseudonimul lui Samuel Laughorne Clemens, era renumit pentru permanentul său umor și bună dispoziție.

Scriitor, satirist, umorist american este autorul  popularelor romane  Aventurile lui Tom Sawyer, Un yankeu la curtea regelui Arthur, Prinț și cerșetor,  Aventurile lui Huckleberry Finn.

El se bucură de o imensă popularitate în întreaga lume, iar William Faulkner l-a supranumit părintele literaturii americane.

La timpul său a fost considerat cel mai popular American  astfel încât a primit scrisori având la destinatar trecut Mark Twain, God knows where.  O coincidență interesantă a fost că s-a născut și a murit în anii în care aceeași cometă Halley trecea pe lângă Soare, ca și cum ar fi fost predestinat să-și capete renumele de care se bucură și astăzi.

După mai bine de un secol s-au descoperit notițele lui Mark Twain, care stau la baza basmului Așa zisa răpire a prințului Oleomargarină, volum ce reprezintă debutul său în lumea cărților ilustrate pentru copii.

Vă invităm să restabiliți legătura cu aventura, cu umorul dar și cu povestirile sensibile din opera legendarului scriitor, vizionând expoziția de carte organizată la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – biroul Împrumut pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here