Acasă Filiala „Ion Creangă” „Hoinari în Lumea Cărților” – Workshop: „Titlul…un criteriu de selecție?”

„Hoinari în Lumea Cărților” – Workshop: „Titlul…un criteriu de selecție?”

72
0
DISTRIBUIȚI

 Luni, 29 octombrie 2018 de la ora 14,00 la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași va avea loc Workshop-ul de promovarea lecturii: „Titlul…un criteriu de selecție?” din cadrul proiectului „Hoinari în lumea cărților” (ediția a III-a) organizat de Școala Gimnazială Grajduri, județul Iași – prof. de Limba și literatura română, Gabriela Aramă.

Scopul proiectului vizează inițierea și susținerea unor campanii care promovează interesul tinerilor pentru lectură, de valorificarea activităților specifice din cercurilor de lectură ale școlilor implicate și a altor activități tematice în rândul elevilor. În calitate de partener, Biblioteca Județeană Iași împreună cu partenerii proiectului vă invită la un atelier de lectură pentru a vorbi despre titlurile cărților care v-au rămas în suflet, v-au surprins sau v-au dezamăgit, v-au amuzat sau intrigat. Ce rol are titlul unei cărți în a vă provoca să o citiți? De câte ori ați ales o carte doar pentru că v-a atras titlul?

Participanții vor fi elevii de gimnaziu și de liceu, cadre didactice și bibliotecari. Partenerii proiectului sunt: Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” (coordonatorul proiectului), Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Richard Wurmbrand, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Școala Gimnazială Grajduri, județul Iași, Școala Gimnazială “Gh. I. Brătianu” și Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iași alături de ISJ Iași, CCD Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Librăria Cărturești Palas Iași.

Vă invităm așadar, nu doar la discuții serioase despre cărți și titluri care ne-au atras atenția în diferite moduri, ci și la joacă. Ne vom baza pe spiritul ludic și creativitatea de care dați dovadă de fiecare dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here