Distribuie
Vineri, 1 noiembrie a.c., la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a avut loc conferința de diseminare a rezultatelor proiectului „Constelația bibliotecilor”, cofinanțat de AFCN.
Conform raportului de activitate prezentat de managerul proiectului Mihaela Morariu, proiectul a fost realizat în proporție de 100%, rezultatele obținute depășind așteptările, atât în privința achizițiilor realizate, cât și în privința altor aspecte, precum numărul participanților sau al activităților desfășurate.
Buna desfășurare a proiectului se datorează în mare parte, conform feed-back-ului primit de la diverse instituții și persoane implicate, muncii în echipă a celor cinci bibliotecari, beneficiari direcți, dar și datorită implicării autorităților publice locale din cele 6 comune unde au avut loc activitățile – Cotnari, Deleni, Ceplenița, Erbiceni, Șipote și Belcești.
În cadrul conferinței de închidere a proiectului s-au enumerat toate activitățile realizate și numeroșii actori sociali care au contribuit la reușita acțiunilor programate, particularizând pentru fiecare bibliotecă publică rurală implicată, contribuția specifică. Astfel, fiecare din cei cinci bibliotecari au împărtășit din experiența personală și profesională în realizarea star-party-urilor, concluzia comună fiind aceea că acest proiect poate fi un exemplu de bune practice pentru toate bibliotecile publice din România, care ar dori înființarea noului serviciu de bibliotecă și anume clubul de astronomie.
La conferință au participat de asemenea doi dintre lectorii și totodată cei care au supervizat bunul mers al proiectului – Jan-Ovidiu Tercu, muzeograf, coordonator Compartiment Planetariu/ Observator Astronomic, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați și Ciprian-Dumitru Vîntdevară, șef Serviciu Astronomie, Muzeul Județean „Vasile Pârvan” Bârlad, județul Vaslui; aceștia au subliniat beneficiile pe termen scurt și lung ale unui astfel de proiect și au felicitat participanții pentru munca și pasiunea depuse.
Totodată, a luat cuvântul și Bogdan-Marian Tofănică, cercetător științific, membru Fundaţia Academică „Idei şi Fapte pentru anii 2000” Iași, care a remarcat, printre altele, faptul că un astfel de proiect pilot poate fi un bun prilej pentru bibliotecile publice ieșene și nu numai de a-și extinde oferta socio-culturală și de a promova, prin astronomie, educația tinerilor.
Mulțumim tuturor care au fost alături de noi și au pus umărul, indiferent de modul în care au făcut-o, pentru ca, așa cum le place astronomilor să repete „stelele să strălucească pentru toată lumea.”
Articole similare
Marți, 18.08.2026, Filiala „Ion Creangă” a prins parfum de flori, zâmbete și imaginație! Împreună cu micii utilizatori, ne-am lăsat purtați într-o lume fermecată alături de „Lili, prințesa florilor”. Am citit, am descoperit personaje și aventuri pline de culoare. Cu multă imaginație, răbdare și voie bună, cei mici au realizat coșulețe vesele, pline cu flori colorate. Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă”, pentru a descoperi împreună alte povești și personaje minunate!
Ești pasionat de lectură? Îți place să descoperi lumi fantastice, mistere de nerezolvat sau povești pline de aventură și vrei să le împărtășești cu alți tineri de vârsta ta? Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași te invită să faci parte dintr-o nouă comunitate cool a iubitorilor de cărți: Clubul de lectură „Dincolo de copertă”. Clubul de lectură „Dincolo de copertă” este dedicat, în special, copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, însă ușa noastră este deschisă pentru orice tânăr dornic să citească și să-și facă prieteni noi. Întâlnirile vor
O poveste fermecată, imaginație din belșug și multă voie bună – acestea au fost ingredientele unei activități de vacanță reușite! În cadrul activității „Povești cu lipici”, desfășurată marți 11.08.2026 la Filiala „Ion Creangă”, copiii au pătruns pe tărâmul fermecat al poveștilor clasice. Am citit povestea „Lebedele sălbatice” de H.Ch. Andersen, care ne-a purtat într-o lume plină de magie, aventură și imaginație. Povestea i-a inspirat pe cei mici și le-a pus la încercare îndemânarea și creativitatea. Cu hârtie, foarfecă și multă voie bună, copiii au confecționat propriile păsări, dând viață personajelor

