Distribuie

Publicul l-a constituit elevii de liceu de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Colegiul Economic Administrativ și Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași alături de cadrele didactice precum și alți reprezentanți de la unitățile școlare ieșene.
Definitivarea României Mari este legată inexorabil de personalitățile regelui Ferdinand I și reginei Maria şi de care ne aducem mereu aminte cu emoție. Regele Ferdinand I este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat pe tronul regatului României.
Om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. În septembrie 1914, Nicolae Iorga aprecia că: „Atunci când a urcat pe tron, regele Ferdinand era pentru cei mai mulți un necunoscut şi un neținut în seamă, pentru câțiva o taină, aproape pentru nimeni o siguranță”. O idee similară formula şi regina Maria: „Soțul meu era cel mai credincios urmaş al unchiului său, cel mai răbdător şi cel mai ascultător moştenitor al lui, dar era pentru poporul său ca o carte închisă, nimeni nu ştia ce simțea”. Imediat după urcarea lui Ferdinand pe tron, viața la curtea regală s-a schimbat brusc, cu importante consecințe asupra vieții politice din România.
Principalul lui „sfătuitor” era regina Maria, fire ambițioasă, dornică de afirmare politică. O femeie luminată care în postura de primă doamnă a țării, a făcut totul pentru binele poporului pe care îl conducea. A fost, probabil, una dintre cele mai frumoase regine ale secolului XX, dar și una dintre cele mai inteligente femei din conducerea Europei.
Ferdinand I a fost „Întregitorul de țară”, sub sceptrul său realizându-se Marea Unire din 1918 – cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare – „regele țăranilor”- al celei electorale şi al acțiunilor vizând consolidarea statului național unitar român. Dintr-o țară mică, România a ajuns un stat de mărime medie în Europa. În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile (cultural, politic, economic), un dinamism cu adevărat remarcabil, care a demonstrat în mod grăitor vocația constructivă şi inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.
În finalul activității – eveniment, din multitudinea de întrebări din partea publicului tânăr invitatul nostru a desemnat elevul căruia i s-a acordat premiul în cărți, Cezar Enache. Premiul a fost oferit din partea Bibliotecii Județene Iași.
Proiectul Conferințele Bibliotecii Județene Iași are ca scop promovarea culturii și civilizației poporului român prin întâlniri periodice la care sunt invitați să conferențieze personalități ale mediului academic În acest an, activitățile din proiect sunt dedicate Centenarului Marii Uniri.
Articole similare
Ești pasionat de lectură? Îți place să descoperi lumi fantastice, mistere de nerezolvat sau povești pline de aventură și vrei să le împărtășești cu alți tineri de vârsta ta? Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași te invită să faci parte dintr-o nouă comunitate cool a iubitorilor de cărți: Clubul de lectură „Dincolo de copertă”. Clubul de lectură „Dincolo de copertă” este dedicat, în special, copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, însă ușa noastră este deschisă pentru orice tânăr dornic să citească și să-și facă prieteni noi. Întâlnirile vor
O poveste fermecată, imaginație din belșug și multă voie bună – acestea au fost ingredientele unei activități de vacanță reușite! În cadrul activității „Povești cu lipici”, desfășurată marți 11.08.2026 la Filiala „Ion Creangă”, copiii au pătruns pe tărâmul fermecat al poveștilor clasice. Am citit povestea „Lebedele sălbatice” de H.Ch. Andersen, care ne-a purtat într-o lume plină de magie, aventură și imaginație. Povestea i-a inspirat pe cei mici și le-a pus la încercare îndemânarea și creativitatea. Cu hârtie, foarfecă și multă voie bună, copiii au confecționat propriile păsări, dând viață personajelor
În cadrul activităților de vacanță desfașurate la Filiala „Ion Creangă”, micii cititori au descoperit povestea Meduza Oscar și circul Coralii, o călătorie plină de surprize în lumea fascinantă a adâncurilor. Inspirați de lectură, copiii și-au pus creativitatea în valoare și au transformat hârtia colorată într-un spectaculos circ acvatic, plin de personaje simpatice și colorate. Dacă v-am stârnit curiozitatea, va așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă” sa descoperim împreună alte povești și personaje minunate!

