Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a desfășurat miercuri, 18 aprilie 2018, în Filiala „Ion Creangă”, o nouă activitate de informare interactivă în cadrul proiectului „Biblioteca de Prim Ajutor” (BiblioInfoLife).
Elevii claselor a IX-a și a XII-a de la Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași însoțiți de bibliotecar Ionela Adriana Carp și profesor Liviu Rusu au constituit publicul acestei întâlniri.
Sesiunea educațională a fost susținută de partenerul proiectului, Asociația Ambulanța.Life – Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași reprezentată de director Marius Grațian-Benchea; coordonator Departament Intervenție Rapidă, Andreia-Alexandra Cheșcheș și Alexandru Filimon.
Elevii comunicativi, dornici să afle totul au învățat ca o primă recomandare că: „Siguranța salvatorului este … prima măsură!”. Oricât de egoist ar părea, trebuie să avem în vedere măsurile personale de siguranță pentru a acționa și a face tot ce este posibil pentru a acorda primul ajutor până vine ambulanța. De la evaluarea primară a victimei și sesizarea unor traume vizibile pe trupul acesteia (descrise și la apelul telefonic 112) până la sosirea ambulaței este perioada de timp desemnată în acordarea primului ajutor adică, scopul salvatorului este acela de a efectua diverite tehnici/metode ce conduc la stagnarea înrăutățirii stării de sănătate a victimei și nu vizează îmbunătățirea sănătății (ceea ce va fi obiectivul echipei medicale din spital).
Participanții au primit câte un PERMIS DE SALVATOR și alte informații privind oferta activităților și proiectelor culturale pe care le derulează biblioteca publică.
Proiectul inițiat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași este implementat în parteneriat cu Asociația Ambulanța.Life – Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași și se desfășoară pe parcursul anului școlar 2017 – 2018 la Filiala „Ion Creangă” cu unitățile de învățământ școlar/liceal din raza filialei Bibliotecii Județene Iași.
Articole similare
Dragi colegi, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Asociația Comunitățile Viitorului (ACV) vă invită la un eveniment dedicat bibliotecarilor, organizat în cadrul proiectului LIBRI – Library Bridges, care va avea loc joi, 5 martie 2026, începând cu ora 11:00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii (Bd. Socola nr. 134, Casa Sindicatelor). Cu această ocazie vom prezenta cele 4 ghiduri dezvoltate în proiectul LiBri, precum și IFLA Checklist pentru biblioteci. Ghidurile reunesc 32 de mini-acțiuni gata de implementat (câte 8 activități per ghid), concepute pentru a fi adaptate contextelor locale și
Filiala „Ion Creangă” a adus primăvara mai aproape de sufletele celor mici printr-o activitate plină de culoare și voie bună, desfășurată la Grădinița cu P.P. nr.3. Cu zâmbete largi și ochi curioși, copiii au ascultat povestea „Legenda Mărțișorului”, descoperind cum primăvara învinge iarna și cum șnurul alb-roșu poartă un mesaj de speranță, iubire și bucurie. Cu mânuțe harnice, copiii au confecționat un mărțișor inimioară din hârtie colorată. Au decupat, au lipit și au adăugat șnurul tradițional, iar rezultatul a fost o colecție minunată de inimioare vesele, pregătite să aducă zâmbete
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și ApaVital SA Iași organizează vineri, 20 martie 2026, începând cu ora 12.00, la Filiala „Ion Creangă” de la Casa Sindicatelor (Bd. Socola nr. 34), ediția a XII-a a concursului de cultură generală dedicat Zilei Mondiale a Apei. Tema ediției din acest an, „Apa și civilizația umană”, propune explorarea rolului esențial al apei în dezvoltarea civilizațiilor, în funcționarea comunităților și în menținerea echilibrului dintre natură și activitatea umană. Apa a însoțit permanent evoluția societății, modelând așezări, economii, culturi și moduri de viață, fiind în același timp










