Acasă Sediul central Fii personaj într-un spectacol participativ la Teatrul Luceafărul!

Fii personaj într-un spectacol participativ la Teatrul Luceafărul!

53
0

Echipa artistică  a Teatrului Luceafărul a început pregătirea unui spectacol inspirat din lumea infinită a internetului și din practicile de pe rețelele de socializare. Producția îi vizează mai ales pe adolescenți, însă nu omite categoria tinerilor adulți și a maturilor care utilizează în mod frecvent social media. Proiectul se află în faza de documentare, iar artiștii recurg la colectarea unor conținuturi pe care le așteaptă din partea publicului, a internauților provocați de idee. Invitația creatorilor este adresată tuturor acelora care doresc să relateze situații, întâmplări neobișnuite ale căror subiecți au fost pe Facebook, Instagram, Tik Tok, Twitter, Whatsapp etc. Relatările nu trebuie să depășească 2500-3000 de semne și sunt așteptate pe adresa de mail teatrul_luceafărul@yahoo.com, cu mențiunea „pentru spectacolul participativ”, până cel târziu pe 20 martie. Coordonatorii precizează că importante sunt situația trăită și povestită, relevanța ei ca experiență împărtășită, bizareria și neobișnuitul (pozitiv sau negativ). Forma artistică urmează a fi definitivată de echipa de creație. Personajele vor fi interpretate de actorii din distribuție, dar, în funcție de disponibilitatea subiecților, pot fi folosite și testimoniale filmate.

„Realitatea virtuală, în care ne petrecem tot mai mult timp, ne modifică indiscutabil algoritmii de cunoaștere și de comunicare. Ca orice realitate, și ea are areale luminoase și cotloane întunecate, beneficii indiscutabile și vulnerabilități primejdioase. Spectacolul nostru își propune să releve din unghiul artisticului asemenea contexte, deschizând o platformă de problematizare și de discuție. Este vital pentru autenticitatea demersului estetic să realizăm o bază de resurse cu potențial teatral care să vină dinspre publicul de toate vârstele. Practicile participative au acest avantaj al deschiderii, al implicării comunității căreia ne adresăm și care devine, direct sau mediat, parte a spectacolului. Storytelling, realitate augmentată, practici devised, participativitate sunt liniile pe care se va construi noua producție de la Luceafărul”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, coordonatoarea proiectului.

Un alt proiect devised al Teatrului Luceafărul, Istorie la persoana I (o creație realizată de Oltița Cîntec, Ioana Natalia Corban, Alex Iurașcu, George Cocoș, video design Andrei Botnaru, muzica Diana Roman) imaginat în urmă cu câteva stagiuni pentru Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), a reușit performanța de-a fi selectat în programele oficiale a celor mai importante manifestări teatrale din România: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (iunie, 2019) și Festivalul Național de Teatru de la București (octombrie, 2019).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here