Distribuie
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează marți, 24 octombrie 2017, începând cu ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34), evenimentul de lansare al cărților Fără chip – faceless și Două mame, ale autorului ieșean Dragoș Vasiliu.
Fără chip – faceless, apărută la Editura PIM în anul 2016, este o poveste care s-a născut din întrebarea: „Ce-ar fi dacă…?”
Ce-ar fi dacă, într-o clipă, v-ați trezi fără chipul vostru? Cum ar fi să trăiți fără să aveți nicio trăsătură pe față? V-ați descurca? Ați rezista? Un tânăr, obsedat de chipul său diform mereu subiect de batjocură din partea celor din jur, într-un acces de furie, imploră divinitatea să-i șteargă toate trăsăturile feței. A doua zi, voința îi este îndeplinită și abia atunci tânărul realizează cât de grea îi va fi viața în noile condiții. Cum s-a descurcat, ce întâmplări s-au petrecut, veți afla din paginile cărții.
Cel de-al doilea volum, Două mame, a apărut în acest an la Editura PIM și, la finalul lecturării, cititorii vor fi divizați în două categorii: Poate exista o familie cu două mame? DOAR cu două mame? Unii vor zice că DA. Poate chiar numai pentru a părea mai europeni decât ceilalți. Alții, mai tradiționaliști, ar spune hotărât NU!
Volumul spune povestea unei tinere fete luate în adopție de un cuplu de lesbiene care, direct sau indirect, caută să o aducă și pe ea în „tabăra” lor. Dar fata se îndrăgostește de un tânăr, fost coleg de liceu și din acest moment începe o luptă oarbă. Fata este prinsă între datoria de a urma învățăturile date de mame și sentimentele nutrite față de băiatul pe care îl iubește. Cum se va termina totul?
Articole similare
Vineri, 19 iunie 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții, Facultatea de Horticultură și Liceul Tehnologic „Petru Poni” organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Om, mediu, alimentație, sănătate” – Final de proiect – laboratoare de studiu. Elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași coordonați de prof. Ersilia Coșbuc, prof. de mediu Oana Plavan, vor participa la o întâlnire cu laboratoarele Universității de Științele Vieții și cărțile / STAS-urile utilizate pentru determinări fizico – chimice, sau pentru studiu în
Profesorul Eisaburo Ueno de la Universitatea din Tokio ridică de la poștă un colet în care se află un cățeluș, cadou pentru fiica sa. În curând, relația dintre profesor și câinele Hachiko devine specială. Nimic, niciodată, nu o va putea rupe, fiindcă este bazată pe prietenie și fidelitate. În fiecare dimineață Hachiko își însoțește stăpânul la gara și în fiecare după-amiaza îi așteaptă întoarcerea, la 17:30 fix. Zi de zi, săptamână după săptămână, lună de lună, an după an... O poveste extrem de emoționantă și sensibilă, bazată pe fapte reale,
În ziua de duminică, 14 iunie 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de


