Ziua Culturii Naționale și cei 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu a fost evidențiată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași printr-un eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași și Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași – Academia Română, Filiala Iași.
Publicul tânăr a fost alcătuit din elevi de liceu și profesori de la următoarele unități preuniversitare interesați de tematică: Liceul Teoretic Waldorf Iași, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași. Scenariul evenimentului (comunicarea științifică, expoziția de publicații și vizita ghidată în bibliotecă) și-a atins obiectivul propus astfel încât, putem conchide că, neîntrecutul gânditor a întruchipat în năzuințele lui tot ceea ce românii de pretutindeni visau: unitatea de neam, un trai civilizat, o societate necoruptibilă, lipsită de vanitate și falsitate.
Comunicarea: Cultura și memoria istorică. Eminescu în Iași susținută de CS I Cătălina Mihalache de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași – Academia Română, Filiala Iași a fost de un real interes pentru toți cei prezenți.
„Dacă ar exista o «țară Eminescu», capitala sa ar fi la Iași. Bineînțeles, nu toată lumea ar fi de acord, mai ales Botoșaniul, locul nașterii sale; poate nici Poetul însuși, care a trăit aici doar câțiva ani (1874-1877). Dar se pare că aceștia au fost anii cei mai frumoși, cei mai grei și cei mai plini ai scurtei sale vieți. Aici Eminescu a fost admirat de «Junimea», «adoptat» de Ion Creangă, adorat de «muza» care l-a fermecat, Veronica Micle.
A plecat dezamăgit, din orașul care nu i-a găsit locul. Cu toate acestea, amintirea sa a cuprins, ca o umbră, Iașul și împrejurimile sale. Urmele Poetului au fost redescoperite și marcate în cele mai neașteptate locuri, iar memoria sa celebrată în plus, prin împletirea cu amintirile prietenilor și admiratorilor săi.
Fără să vrem, fără să știm, conviețuim în fiecare zi cu umbrele tânărului care a lăsat în urma sa cea mai impresionantă operă a culturii române. Aici, în Iași.”
Articole similare
11 Februarie 2026 a fost o zi minunată petrecută cu elevii claselor a VII-a, a VIII-a și a IX-a coordonată de director, prof. Cătălin Constantin Condrea și alături de prof. de limba și literatura română, Dumitru-Liviu Roșu (prof. nevăzător) de la Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos, jud. Iași pe tema ediției Zilei Internaționale a Cititului cu Voce Tare: „Sărbătorește învățarea!” - o temă de actualitate pentru tineri. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a fost împreună cu Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași de la Centrul de Resurse pentru Familii (coord. asistent
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Vineri, 13 februarie 2026, de la orele 09.00 și 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura două noi activități, dedicate copiilor – Povești de februarie, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. În dorința de a îndruma copiii către o literatură de calitate și a oferi posibilitatea descoperii unui timp virtuos în compania cărților care să evidențieze trăsăturile comune ale personajelor și ale cititorului, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii aniversată anual la 15 februarie, citim împreună cu cei



































