Acasă Sediul central Concursul literar transfrontalier „La izvoarele înțelepciunii”, Ediția a XXXIV-a – „Vasile Romanciuc”...

Concursul literar transfrontalier „La izvoarele înțelepciunii”, Ediția a XXXIV-a – „Vasile Romanciuc” (Iași – 5 iulie 2024)

85
0

Vineri, 5 iulie 2024, începând cu ora 10.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” se va desfășura etapa finală a ediției a XXXIV-a a Concursului literar transfrontalier „La izvoarele înțelepciunii”, ediție consacrată scriitorului Vasile Romanciuc – care va fi prezent la eveniment în calitate de membru al juriului. Competiția are ca scop susținerea educației tinerilor prin carte și lectură și schimbul de bune practici între elevii de pe cele două maluri ale Prutului, etapa finală având loc anual, pe rând, în Iași și în Chișinău.

Concursul, organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău și alte instituții, reunește în etapa finală câte zece elevi concurenți de liceu din Iași și din Republica Moldova, care au promovat primele trei etape (locală, municipală/raională, județeană/republicană). Cei 20 de elevi participanți sunt din Chișinău, Ştefan Vodă, Hînceşti, Leova, Drochia, Edineț, Călăraşi, Căuşeni, Ungheni și Iași.

 

Juriul este alcătuit din universitari, scriitori și bibliotecari din Chișinău și din Iași: conf. univ. dr. habil. Adrian Ghicov (șeful Catedrei de limba și literatura română, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău) și conf. univ. dr. Emanuela Ilie (Facultatea de Litere – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași) – co-președinții juriului și membrii juriului: scriitorii Claudia Partole și Vasile Romanciuc, Eugenia Andronic (șefa Filialei „Licurici”, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău), Lilia Tcaci (director adjunct, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău), Tamara Croitoru (director adjunct, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău), Maria Harea (șef secție Dezvoltare în biblioteconomie, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău), Mihaela Morariu (șef Serviciu Proiecte și Programe Culturale, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și Dumitru Șerban (bibliograf, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași).

Le urăm succes tuturor și sperăm ca oaspeții noștri să plece din Iași cu amintiri memorabile!

Mulțumim instituțiilor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment: Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași – Biroul de Promovare Turistică, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și ApaVital SA Iași.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here