Trotinetele electrice, care au început să își facă apariția în număr mare pe străzile din România, sunt considerate un pericol de către multe persoane. Așa se face că la Iași au fost lansate deja mai multe petiții, din partea cetățenilor, prin care se solicită interzicerea trotinetelor în oraș.
Principalul motiv pentru înaintarea acestor cereri este că aceste mijloace de transport sunt folosite, de multe ori, de persoane neinstruite, care pun în pericol viața celorlalți participanți la trafic, dar și propria sănătate.