Lucrările participanților la Concursul „Scrisorile bibliotecii”, lansat cu ocazia celor două evenimente importante ale Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, respectiv Festivalul „Teodorenii” și Centenarul bibliotecii, au surprins în mod plăcut juriul prin conținutul și originalitatea cu care au fost concepute. Pe lângă cele trei premii, vom acorda și două mențiuni, după cum urmează:
Premiul I: Calalb Daniela
Premiul al II-lea: Zamfirescu Andreea Mădălina
Pascaru al III-lea: Pascaru Maria
Mențiuni: Guler Larisa și Safronii Elena
Premiile și diplomele pot fi solicitate la Serviciul Proiecte și Programe Culturale (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), în termen de 30 de zile lucrătoare de la data anunțării rezultatelor, după următorul program: luni-joi, între orele 8.00-16.00 și vinerea între orele 8.00-13.30.
Mulțumim pentru participare și vă așteptăm și în următorii 100 de ani la activitățile Bibliotecii Județene Iași!