Vineri, 26 martie 2021, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează având ca parteneri Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași și Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași organizează online pe zoom o nouă activitate: „Călătorii prin bucătăriile lumii” – Ziua Greciei „200 de ani de rețete culinare elene la Iași”.
Elevii de la clasa de Turism și produse alimentare coordonați de prof. Adriana Băiceanu și elevii de la clasa pentru Tehnicieni analize produse alimentar, coordonați de prof. Ersilia Coșbuc, vor prezenta rețete culinare elene care transced timpurile și care în jurul anului 1800 se regăseau în bucătăriile grecilor din târgul vechiului Iași.
Reprezentanții bibliotecii vor prezenta cărțile din colecțiile acesteia care descriu rețete specifice acelei perioade și un scurt istoric al câtorva taverne cu particularități grecești.
Acestă întâlnire, se desfășoară în cadrul proiectului Provocările Culturii, care își propune să faciliteze contactul elevilor de liceu cu diverse zone ale culturii și interconectarea lor, prin expoziții, ateliere și seminarii și prin cunoașterea și aprofundarea acelor cărți din bibliotecă care dezvoltă tema propusă.