Distribuie
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită marți, 10 octombrie 2017, între orele 10.00-13.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa Sindicatelor Iași, etaj), la atelierul de educație nonformală BIBLIOTECA VIE din cadrul programului Biblioteca și Societatea. Evenimentul are loc la inițiativa Fundației Serviciilor Sociale Bethany Iași, partener al Bibliotecii Județene Iași, iar în cadrul acestuia vom prezenta biblioteca pentru elevii bursieri din mediul rural al județului Iași.
Sesiunea de informare va fi urmată de atelierul de educație non-formală și orientare vocațională „Biblioteca Vie”, cu rolul de a dezvolta abilitățile de recunoaştere şi înţelegere a propriilor sentimente, emoţii, păreri, motivaţii, precum şi efectele acestora asupra celorlalţi.
Toți avem abilitățile și libertatea de a schimba (sau a ne schimba) în bine, implicându-ne voluntar în dezvoltarea și educația noastră și a celor din jur. Astfel că, prin intermediul bibliotecii vii oamenii devin cărți și vor ilustra roluri pe diferite grupuri sociale (polițiști, jurnaliști, bibliotecari, oameni de afaceri, corporatiști etc.). O asemenea acțiune își propune să atragă atenția asupra unor probleme de interes european – discriminarea și intoleranța.
Tinerii vor primi consiliere prin intermediul „cărților vii” care îi vor sprijini în dezvoltarea personală și îi va orienta în viața profesională, pentru a-i ajuta să ia deciziile cele mai potrivite privind educația și dezvoltarea profesională.
Articole similare
Animați de primele raze ale soarelui, bondăreii clasei I de Colegiul Național “Octav Băncilă” Iași, însoțiți de prof. înv.primar Lăcrămioara Gabriela Frenț, au adus primăvara și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți de la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași. Anotimpul preferat, primăvara, a fost tema sesiunii de informare care s-a finalizat cu împrumutul volumelor îndrăgite după binemeritata explorare a colecțiilor din Ludotecă.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu life-coach, Irina Olariu ce coordonează Ateliere „Interactive Veselica” Iași va desfășura pe 17 martie 2026, ora 10.00 o nouă activitate din cadrul proiectului: „Drumurile Educației cu Veselica”. Micuții elevi din clasa a I-a de la Școala Primară „Gh. Asachi” Iași vor constitui publicul evenimentului. Irina Olariu va lucra cu păpușile și poveștile copilăriei: „Păpușile sunt uneori un instrument de a depăși frica de a vorbi în fața unui public. Copiii își pun păpușile în fața lor, pentru a nu fi văzuți. Cu
Filiala „Ion Creangă” a devenit, pentru câteva ore, o mică sală de cinema, găzduind vizionarea filmului „Apocalipsa”. Participanții au urmărit cu interes povestea și au petrecut împreună momente plăcute într-o atmosferă relaxantă. Activitatea a fost dedicată elevilor de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” și coordonată de profesor Gabriela Scrumeda.


