Miercuri, 22 ianuarie 2025, de la ora 14.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iași, anunță desfășurarea unei activități dedicate copiilor și Zilei Unirii Principatelor Române, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”.
Ziua Unirii Principatelor, aniversată în fiecare an la 24 ianuarie, reprezintă data din anul 1859 la care colonelul modovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și al Țării Românești la 24 ianuarie 1859, realizându-se astfel Unirea sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Aceste cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici ascultă povestea dar prin discuții, întrebări și răspunsuri limpezesc subiectul abordat sunt organizate în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și au ca scop prezentarea unor modele care pot fi urmate în viață și care pot conduce la îndrumarea spiritului și caracterului celor prezenți.
Elevii clasei primare, coordonați de prof. înv. primar Any Luca și prof. înv. primar Ancuța Dumbravă, vor fi găzduiți la această întâlnire de Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară programe și proiecte dedicate mamelor, copiilor și familiilor; organizează evenimente pro life și derulează campanii de informare și de promovare a valorilor vieții.
Articole similare
Romanciera J.B. Blackwood și soțul ei Patrick, regizor și personalitate-cult, mai în vârstă decât ea, aniversează 14 ani de căsătorie într-o croazieră. Când l-a cunoscut pe Patrick, el părea oarecum fără vârstă, așa cum sunt toți zeii în ochii celor care-i venerează. Însă succesul lui începe să apună, iar J.B. e pe punctul să obțină un premiu literar important. El i-a supervizat dintotdeauna scrierile, dar acum ea ar putea ajunge să-l pună în umbră. După multe zile însorite, se stârnește o furtună cu consecințe dramatice, care declanșează o adevărată căutare
Marţi, 20 ianuarie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Ateliere de lectură pentru adolescenți, de această dată cu titlul „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi au făcut cunoștință cu povestirile istorice si frumoase legende despre eroi.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE - LIBERTATE” (VAL), vineri, 23 ianuarie 2026 – ora 10.30. Sesiunea de informare preventivă se va derula pentru elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași coordonată de director, prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan și director adj., prof. ing. Petronela Gabriela Simion. Aceasta va fi susținută de către partenerii implicați în proiect alături de reprezentantul Bibliotecii Județene Iași. Proiectul educațional-informațional, având ca public țintă elevii cu vârsta între 14-18 ani din liceele de


