Duminică, 10 septembrie 2023, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, s-a desfășurat o nouă manifestare culturală a Asociaţiei Literare „păstorel” Iaşi (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul şi comandorul (r.) Mihai Batog-Bujeniţă.
În cadrul acțiunii au fost prezentate ultimele apariții editoriale ale membrilor asociației și nu numai iar, mai apoi… a urmat un recital de epigrame, poezii și proză.
Astfel, ieri, 10 septembrie 2023, s-a făcut vorbire despre apariția unui nou produs editorial în viața culturală ieșeană. Este vorba despre revista „Orizont cultural ieșean” (Nr. 1, septembrie – octombrie – noiembrie − decembrie), revistă care apare sub egida Cercului Militar Iași, respectiv a Primăriei Municipiului Iași. Redactor-șef al acesteia este col. Benone Tiron, iar redactori adjuncți sunt Calistrat Robu și Eugen Andronic. De asemenea, din colectivul de redacție mai fac parte: Mariana Bendou, Romeo Romila, Martha Eșanu.
De asemenea, ieri, s-a amintit și de apariția câtorva poezii semnate de către pictorul, scriitorul Calistrat Robu în revistele „Convorbiri literare” (revista Uniunii Scriitorilor din România) și „Poezia”, revistă de cultură poetică.
Un alt produs editorial despre care s-a făcut vorbire a fost volumul de versuri semnat de către Neculai Ochiană – Magia prafului de stele, carte care a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura Ștef din Iași, carte din care autorul a citit câteva poezii.
Aproape de finalul evenimentului… s-a amintit și de lucrarea − Dileme morale și etice. Argumentate din Vechiul Testament, Filozofie și Știință, de profesor Moshe Groper, carte care a apărut la Editura Ars Longa din Iași și va fi lansată la 19 septembrie 2023, începând cu ora 18, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași.
Un alt eveniment despre care s-a amintit este lansarea cărții Se deschid ferestrele, de Constantin Profir, manifestare care va avea loc la Iași, duminică, 24 septembrie 2023, începând cu ora 11, în incinta Cercului Militar din dealul Copoului. Moderatori ai evenimentului vor fi col. Benone Tiron, respectiv scriitor Corina Matei Gherman. Cartea va fi prezentată de către scriitorii: Mihai Batog Bujeniță, Mihai Haivas, Gh. Bălăceanu.
Asociația Literară „Păstorel” – ALPI – este un grup format din oameni de artă și cultură, oameni inimoși și cu simțul umorului. Președintele Asociației este domnul comandor Mihai Batog Bujeniță. Scopul asociației vizează promovarea valorilor culturale, ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză.