Distribuie
Festivalul „Teodorenii” – Concurs de traducere și retroversiune
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași, în parteneriat cu instituţii reprezentative din domeniul cultural şi educaţional, organizează, pe parcursul a trei zile – 25, 26 şi 27 noiembrie 2015 – Festivalul „Teodorenii”.
În cadrul festivalului, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, prin Compartimentul American Corner, lansează concursul de traducere și retroversiune dedicat scrierilor lui Ionel Teodoreanu vs J.D. Salinger. Invitația se adresează elevilor de liceu din județul Iaşi și va cuprinde două secțiuni:
- Realizarea unei traduceri din română în engleză a unui fragment din opera La Medeleni, de Ionel Teodoreanu;
- Realizarea unei traduceri din engleză în română a unui fragment din opera The Catcher in the Rye, de J.D. Salinger.
Participanții vor face dovada măiestriei în traducere și retroversiune pentru ambele texte (doar traducerea/retroversiunea unui singur text nu va fi luată în considerare), iar textele traduse vor fi redactare în format Microsoft Word, cu font Times New Roman, 12, aliniere stânga-dreapta. Nerespectarea acestor condiții, precum și orice dovadă de plagiat vor duce la respingerea lucrărilor. Textele participante vor fi trimise pe adresa de e-mail: americancorneriasi@gmail.com până la data de 15 noiembrie a.c..
Fragmentele alese spre a fi traduse sunt disponibile și la sediul bibliotecii la Compartimentul American Corner.
Câștigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta fidelitatea și transparența traducerii/retroversiunii. Se vor acorda următoarele premii:
- Premiul I – 500 de lei
- Premiul al II-lea – 400 de lei
- Premiul al III-lea – 300 de lei
Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, ora 11,00, la Sala de Lectură, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Informații suplimentare:
Sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași
Galeriile Ștefan cel Mare, etaj
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 8
E-mail: americancorneriasi@gmail.com
Tel.: 0758 804011
Mult succes participanților!
Articole similare
Marți, 16 decembrie, American Corner Iași a avut onoarea de a găzdui elevi entuziaști de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială "Alexandru cel Bun" din Iași. Am dedicat această întâlnire unei discuții esențiale și captivante: descoperirea Americii de către Cristofor Columb și rolul său în redefinirea cunoașterii globale. Am explorat împreună maniera în care anul 1492 a marcat nu doar o dată în calendar, ci o schimbare fundamentală a perspectivei asupra lumii. Elevii au înțeles că apariția unui "Nou Continent" pe hartă a confirmat sfericitatea Pământului și a extins
Marți, 16 decembrie 2025, American Corner Iași a vibrat de energie, emoție și multă curiozitate! Am avut bucuria de a găzdui un grup minunat de copii de clasa I de la Școala Gimnazială "Titu Maiorescu" din Iași, veniți să descopere o lume plină de culoare și tehnologie. Prima parte a întâlnirii a fost dedicată micilor roboței de buzunar: Ozoboții Evo! Aceste mici gadget-uri inteligente au stârnit o încântare de nedescris în rândul copiilor. Ei au primit trasee prestabilite și, cu ochii mari și curioși, au urmărit cum Ozoboții execută diverse
La American Corner, am avut parte de o aventură... dar nu orice fel de aventură! Ne-am îmbarcat alături de niște exploratori de nădejde, elevi isteți de clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială ”Titu Maiorescu” din Iași, gata să cucerească noi teritorii ale cunoașterii! Cu busola ațintită spre Vest, am pornit pe urmele lui Cristofor Columb! Am discutat despre fascinația descoperirii, curajul de a naviga spre necunoscut și cum un singur om poate schimba harta lumii (sau cel puțin a perceperii ei!). De la corăbii la hărți vechi și povești


